Sistemul de operare dezvoltat de Huawei va deveni disponibil pe mai multe telefoane.
Conform BBC, o nouă actualizare de software a HarmonyOS permite acum altor produse să-l folosească, printre care și propriile smartphone-uri. Aceasta va fi lansată în Asia, după un eveniment de lansare de astăzi, 2 iunie. Deocamdată, nu se știe când și dacă va apărea și la nivel global.
Interdicția comercială impusă de Statele Unite ale Americii, anul trecut, a însemnat că Huawei nu a mai putut utiliza sistemul de operare Android al Google pentru că fusese blocat accesul la serviciile esențiale precum Gmail. Totuși, Huawei nu consideră că HarmonyOS este un sistem de operare menit să înlocuiască Android, care este instalat pe 85,4% din telefoanele noi vândute în 2019. Restul de 14,6% foloseau sistem de operare iOS, al Apple. Până acum, HarmonyOS era prezent doar pe anumite televizoare smart.
Interdicția impusă de fostul președinte, Donald Trump, nu a însemnat că toate telefoanele Huawei și-au pierdut accesul la Android, ținând cont că smartphone-urile lansate până în mai 2019 nu au fost afectate.
Focusul Huawei de la prezentarea de pe 2 iunie pică de această dată pe tablete, boxe inteligente sau televizoare, nu neapărat pe telefoane inteligente. „HarmonyOS este conceput să fie un liant între o linie tot mai mare de produse conectabile ale Huawei”, a spus analistul Ben Wood. „Huawei speră că va urma modelul Apple, cu o singură platformă software care crește în toate direcțiile, oferind o experiență neîntreruptă utilizatorilor care folosesc produsele sale”.
300 milioane dispozitive ar urma să folosească HarmonyOS până la finalul anului, anunță agenția de știri oficială a Chinei, Xinhua. Analistul media Kerry Allen a transmis că așteptările sunt mari, iar utilizatorii așteaptă cu nerăbdare lansarea din China. „Utilizatorii de pe rețelele de socializare au văzut că cuvintele care formează «harmony» înseamnă «ambiție» și «amabilitate»”, a transmis ea.
„Noul sistem a fost promovat de filiale ale Ligii Tineretului Comunist și chiar pompieri. În ultima săptămână, mai bine de 17 milioane de utilizatori Weibo au citit postări care includ hashtag-ul #SistemulSmartphoneHarmonyEsteAici”, a adăugat analistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu