Hubert Thuma: Am făcut 180 de kilometri de rețea nouă de apă potabilă și 280 de kilometri de rețea nouă de canalizare în Ilfov

Hubert Thuma, președintele PNL al Consiliului Județean Ilfov, a anunțat stadiul proiectului de apă și canalizare din județ.

'Am făcut până acum peste 180 de kilometri de rețea nouă de apă potabilă și 280 de kilometri de rețea nouă de canalizare. Când am preluat președinția Consiliului Județean Ilfov, lucrările la apă și canalizare erau undeva la 2%. Între timp, am ajuns la circa 43%, cu o investiție de aproximativ 600 de milioane de euro, bani europeni. Sunt localități în care lucrurile funcționează foarte bine, în care proiectul se va finaliza anul acesta.', a zis Hubert Thuma.

'Însă există localități, unde va trebui să defazăm proiectul, care, probabil, se va finaliza la sfârșitul anului viitor. Motivele sunt multiple, dar motivul principal este că proiectul tehnic a fost făcut în anul 2017. De atunci, în Ilfov s-a construit foarte mult', a declarat Hubert Thuma.

'Cei care au câștigat licitațiile și s-au apucat de lucrări au descoperit că ceea ce credeau ei că pot face nu corespunde cu realitatea. De exemplu, pe studiu de Fezabilitate (SF) se văd ce utilități există pe o stradă, dar în momentul în care încearcă efectiv să sape descoperă cabluri de la Electrica, de la telefonie și internet. Astfel, trebuie să întrerupă lucrările și să refacă proiectarea pe strada respectivă ș.a.m.d.', a mai spus președintele Hubert Thuma, președintele PNL al Consiliului Județean Ilfov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel