Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a cerut marţi Greciei să renunţe la un proiect de lege privind azilul, care ar putea restricţiona drepturile refugiaţilor din Siria, Irak şi Afganistan, informează Reuters.
Grecia se confruntă cu cel mai mare aflux de refugiaţi de după 2015, când în ţară au intrat, trecând prin Turcia, peste un milion de migranţi. Numai în septembrie anul acesta, numărul celor ajunşi pe teritoriul elen a depăşit 12.000, un record în ultimii trei ani şi jumătate, de când Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Ankara pentru închiderea rutei de migraţie spre occident prin Marea Egee, scrie Agerpres.
"Proiectul de lege constituie o tentativă deschisă de blocare a accesului la protecţie şi de creştere a deportărilor, ca reacţie la recenta creştere a numărului de sosiri", a declarat Eva Cosse, cercetător al HRW pentru Grecia.
Organizaţia a cerut Comisiei Europene, care susţine financiar gestionarea migraţiei în Grecia, să facă presiuni deschise asupra ţării pentru a se asigura că legea va include mecanisme de siguranţă conform standardelor UE.
Guvernul conservator de la Atena, condus de premierul Kyriakos Mitsotakis, care şi-a preluat mandatul în iulie, susţine că obiectivul proiectului este simplificarea procedurii de acordare a azilului şi facilitarea deportării migranţilor cărora nu li se recunoaşte acest drept. Actualul executiv acuză precedenta echipă guvernamentală, de stânga, că a gestionat slab problema migraţiei, ceea ce a dus la supraaglomerarea lagărelor de refugiaţi.
HRW susţine că proiectul de lege care urmează să fie dezbătut săptămâna aceasta în parlament va facilita detenţia pe perioade mai mari a azilanţilor şi va elimina unele măsuri de protecţie pentru persoanele vulnerabile, inclusiv pentru copiii neînsoţiţi. Textul prevede mai multe modificări ale procedurilor care, potrivit organizaţiei, vor îngreuna accesul la un proces corect de acordare a azilului şi vor afecta dreptul de a face apel.
"Proiectul introduce şi reguli mai stricte pentru primirea solicitanţilor de azil, întârzie accesul la dreptul la muncă, restrânge definiţia familiei şi impune mai multe cerinţe victimelor torturii pentru a li se recunoaşte acest statut", arată HRW.
Luna aceasta, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de intenţia Greciei de a revizui legislaţia privind azilul, apreciind că propunerile vor slăbi protecţia acordată refugiaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News