Hunedoara: Noaptea Cercetătorilor - vulcani care erup drojdie, roboţi, bicicletă cu panouri solare

Alegeri prezidentiale 2024

Drone şi roboţi, o bicicletă cu panouri fotovoltaice, cristale pe care le poţi obţine în bucătărie sunt doar o parte dintre produsele prezentate la Noaptea Cercetătorilor, eveniment care a avut loc vineri seara la Facultatea de Inginerie Hunedoara (FIH).

Periplul pe la standurile expozanţilor s-a transformat în adevărate lecţii de fizică, mecanică sau chimie pentru vizitatori.

La o masă, trei fetiţe, foarte serioase, amestecă mai multe substanţe şi apoi le prezintă celor care le privesc produsul muncii lor. "Este un slime", spun cu mândrie, dar şi contrariate, totodată, atunci când le dezvălui că nu am auzit până acum despre acest nou produs, despre care am înţeles ulterior că este în mare vogă printre cei mici.

Ce este un slime? Imaginaţi-vă o pastă ce poate fi modelată fără să se rupă, pe care o puteţi pregăti acasă din lipici şi ... detergent de vase. "Se face din aracet, din glicerină boraxată, dacă vrei să fie pufos trebuie să pui şi spumă de ras şi apoi se pune sclipici", este noua variantă de reţetă, îmbunătăţită, propusă de micile cercetătoare din Hunedoara.

Tot la capitolul inventivitate se înscrie şi un model de vulcan din care se poate observa cum se scurge lava. Dacă modelul de vulcan este relativ simplu de realizat, cum poţi obţine însă lava? "Am pus colorant, apă caldă, drojdie cu apă caldă şi săpun. Am adăugat oxidant de fier şi a ieşit un lucru foarte interesant. Vulcanul meu, erupe!", spune o altă fetiţă foarte mândră de realizarea ei.

Puţin mai încolo aflăm reţeta cristalelor pe care le poţi obţine în bucătărie. Victor, elev la o şcoală din Deva, ne povesteşte că experimentul se bazează pe un kit pe care l-a cumpărat împreună cu mama sa, iar acum începe să se perfecţioneze în acest nou domeniu. "Sunt nişte pietre pe care pui un praf şi cresc cristale. Trebuie să dizolvi săruri în 100 militri de apă la bain-marie, apoi se pune colorantul. Se iau pietrele, se pun acolo, amesteci bine. Apoi pui peste ele hârtie de bucătărie sau şerveţele, foloseşti un elastic ca să stea fix şi ai obţinut cristale. Eu le-am făcut împreună cu mama", ne explică elevul de şcoală primară.

De la un asemenea eveniment nu puteau lipsi roboţii, mai ales că, anul trecut, echipa RobotX, din municipiul Hunedoara, a câştigat un campionat mondial în Mexic. Acum sunt două echipe: RobotX şi RobotY, iar sala ocupată de roboţi a fost una dintre cele mai vizitate. "Roboţi şi drone - cam asta facem în timpul liber", ne spune Cristi Budiul, de la RobotX Hunedoara. "Este o experienţă foarte frumoasă pentru că putem promova foarte bine ştiinţa", a adăugat el, iar colega sa Cristina Hărănguş precizează că la un robot de competiţie se lucrează aproape o jumătate de an, timp în care performanţele acestuia sunt îmbunătăţite constant, pentru a-l putea pregăti de un concurs de amploare.

"Mesajul acestui eveniment, al Nopţii Cercetătorilor Europeni, este unul optimist. Este mult mai multă animaţie, sunt mult mai multe realizări tehnice, mult mai mulţi copii cu lucruri pe care le prezintă aici. Cu siguranţă, există speranţă în cercetarea românească, pentru că atunci când te uiţi la copiii aceştia mici, care îşi prezintă roboţii pe care şi i-au imaginat şi i-au construit, speranţa este la ea acasă", subliniază profesorul Mircea Nistor, mentorul echipelor de robotică de la Liceul "Traian Lalescu" din Hunedoara.

Un alt proiect prezentat a fost cel al lui Pako Moldovan, masterand la FIH. Pasionat de biciclete personalizate, Pako şi-a propus şi este pe cale de a realiza o bicicletă cu panouri solare integrate. "E un proiect unic. Mi l-am dorit de foarte mult timp şi abia acum am putut să-l realizez. Este o bicicletă solară, care va fi gata în luna mai, cu toate panourile solare integrate. Trebuie să mai fac nişte teste pentru a vedea şi autonomia ei. Cu ajutorul prietenului meu, Toni Fibră, voi face panourile din fibră de sticlă, iar cu celulele fotovoltaice mă va ajuta un prieten din Alexandria. Din câte ştiu eu, va fi prima bicicletă din ţară cu celule fotovoltaice şi panouri integrate în cadrul de metal al acesteia", explică tânărul.

Evenimentul a fost coordonat la Hunedoara de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, asistent universitar în cadrul FIH. În opinia sa, acest gen de manifestări stimulează creativitatea tinerilor şi aplecarea spre diverse domenii ale ştiinţei.

"Educaţia nonformală este foarte importantă în dezvoltarea copiilor şi a viitorilor studenţi. Ne bucură faptul că am avut foarte mulţi participanţi din tot judeţul Hunedoara. Cu toţii ne-am dorit un eveniment la nivel european, l-am avut şi el va continua, în anii viitori", a punctat Birtok Băneasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel