Hunedoara. Protest spontan la termocentrala Mintia

Aproximativ 100 de angajaţi ai termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), au declanşat, miercuri dimineaţa, un protest spontan, după ce administraţia companiei i-a informat că avansurile salariale pe luna iulie vor fi plătite cu întârziere.

'Trebuia să primim avansul pe data de 30 iulie, iar acum ni s-a transmis că plata se va face pe 2 august. Este pentru a treia lună în care primim banii cu întârziere', a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED) Deva, Mircea Crişovan.

De asemenea, oamenii solicită administraţiei acordarea echipamentului de protecţie, despre care susţin că nu l-au mai primit de un an de zile. Potrivit liderului sindical, la protest iau parte angajaţii din secţiile de reparaţii. Aceştia au întrerupt lucrul şi au ieşit în curtea întreprinderii, unde s-au întâlnit cu directorul termocentralei, Ioan Conţ, care a încercat să-i convingă să renunţe la protest. Termocentrala Mintia face parte din CEH, alături de termocentrala Paroşeni şi de minele de cărbune Livezeni, Lonea, Lupeni şi Vulcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel