Hunor critică introducerea noţiunii de "regiune" în Constituţie

Decizia Comisiei de revizuire a Constituţiei privind introducerea noţiunii de "regiune" înseamnă mai multă birocraţie şi mai mulţi bani din buzunarele cetăţenilor, a declarat, marți, într-o conferință de presă, liderul UDMR, Kelemen Hunor, atrăgând atenția că USL cade în aceeași greșeală ca și PDL, de a avea impresia că vor guverna până la sfârșitul lumii.

"Astăzi s-a votat în Comisia de revizuire a Constituţiei introducerea noţiunii de regiune ca nivel între judeţ şi Guvern, acest lucru înseamnă mai multă birocraţie, mai mulţi bani din buzunarul fiecărui cetățean, noi nu am fost de acord cu acest lucru, noi spunem că eşecul regiunilor de dezvoltare și eșecul absorbției fondurilor europene nu se datorează lipsei acestui nivel. Introducerea unui nivel în plus pe termen lung va încurca și mai mult, judeţele vor fi golite de atribuţii încet, încet, cu toate că retorica coaliției spune că nu se va întâmpla acest lucru", a precizat Kelemen Hunor.

În opinia președintelui UDMR, "nimeni nu va guverna până la sfârșitul lumii", USL, asemeni PDL și aproape la fel ca toate celelalte partide care au fost la guvernare, cade în aceași greșeală, de a avea impresia că vor guverna nelimitat, "până la sfârșitul lumii și chiar o zi în plus".

"Ne orientăm către un eşec în privinţa administraţiei şi absorbţiei fondurilor europene pe termen lung", a adăugat liderul UDMR, precizând că varianta pe care partidul său o susține cu argumente este cea cu trei-patru judeţe într-o singură regiune şi "regiune de dezvoltare economică, nimic mai mult".

Încrezător că-i va convinge poate săptămâna viitoare pe reprezentanții USL să revină asupra deciziei, "în perspectiva deceniilor care urmeaă și nu în perspectiva păstrării puterii și a păstrării guvernării", Hunor a amintit că UDMR a atacat la Curtea Constituţională legea referendumului, care prevede reducerea pragului de prezenţă şi speră ca această lege să se întoarcă în Parlament şi să fie modificată astfel încât la referendumul pe Constituţie să fie necesar un prag de prezenţă de 50%.

"Noi vom milita şi să rămână în Constituţie principiul reprezentativităţii porporţionale, vom susţine întoarcerea Camerei Deputaţilor pe lista judeţeană, aceasta este cea mai corectă formulă. (...) Iar Senatul să fie reprezentativitate regională. Susţinem o formulă în care păstrăm sistemul proporţional şi implementăm eventual un sistem mixt", a mai spus Kelemen Hunor.

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a adoptat marţi un amendament propus de PSD prin care este introdusă noţiunea "regiune" în textul legii fundamentale, în favoarea acestuia fiind înregistrate 18 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel