Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, pentru RFI, că maghiarii vor ieși în stradă în cazul unei ”asimilări perverse” a Ținutul Secuiesc de către Brașov, Buzău sau Neamț. Vicepremierul Liviu Dragnea a reacționat catalogând declarațiile liderului Uniunii drept ”periculoase”, dându-i asigurări că maghiarii nu vor fi stingheri și nici nu vor fi nevoiți să circule cu pașaportul în interiorul României.
”În Harghita, în Covasna și în Murel mai puțin, vrei - nu vrei, trăiesc maghiarii. Este o zonă, așa cum este și Țara Moților și Moldova și Dobrogea, cu anumite tradiții istorice, culturale, legături sociale, economice și din acest punct de vedere, eu cred că orice abordare, indiferent cum faci acolo are și o conotație etnică. Nici Ceaușescu nu a îndrăznit în '68 să facă o organizare teritorială în așa fel încât cele două județe, 3 județe să fie împărțite în 4-5-6 alte zone sau populația să fie asimilată spre Brașov, spre Buzău, spre Neamț și așa mai departe. Oamenii au ieșit în stradă și în '68. Dacă cineva crede că nu vor ieși în 2013, eu cred că se înșeală”, a spus Hunor.
”Acolo care este frica? Vă spun, când noi am citit acel studiu, la care se face referire, inclusiv vicepremierul Liviu Dragnea, care spune că problemele României vor fi rezolvate dacă diferenţele regionale, culturale vor fi şterse, atunci sigur că cei care trăiesc în Harghita, Covasna şi Mureş şi nu numai se tem de o asimilare foarte perversă. Printr-o reorganizare administrativă faci în aşa fel încât în nici o structură la nivel regional, acea comunitate să nu aibă nici un cuvânt de spus. Nu putem accepta acest lucru!”, a mai declarat maghiarul, subliniind că nimeni nu va fugi cu Ținutul Secuiesc, cum nimeni nu a fugit nici cu Țara Moșilor, nici cu Țara Bârsei.
Replica lui Dragnea
Vicepremierul Liviu Dragnea spune că nu se vor organiza noi state în interiorul României, ci doar se va reorganiza teritoriul. ”Sper să nu fie amenințări din partea liderului unui partid, mi se par declarații periculoase și incorecte. Nu văd niciun motiv pentru care UDMR să fie speriată, pentru că nu înființăm state în interiorul României, nu vor apărea noi granițe, nu vor trebuie să circule cu pașaportul în interiorul țării, este vorba doar despre o nouă organizare a teritoriului. Scopul regionalizării este o mai bună coordonare a acestor regiuni. Deci nu e cazul ca maghiarii să se simtă stingheri”, a explicat ministrul Dezvoltării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu