Saga Prigoană continuă.
În contextul misterului care învăluie înmormântarea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu lansează acuzații șocante, susținând că cineva ar fi fost dispus să recurgă la gesturi extreme, precum tăierea unui deget, pentru a accesa seiful din locuință.
Controversele legate de moartea lui Silviu Prigoană continuă să se intensifice, iar acuzațiile devin din ce în ce mai serioase. Adriana Bahmuțeanu afirmă că există posibilitatea ca trupul neînsuflețit al fostului său soț să fi fost adus în locuință sau ca un deget să-i fi fost amputat pentru a permite accesul la seiful familiei, care putea fi deschis doar cu amprenta acestuia.
„La subsol e un seif mare cât o cameră de apartament. Am niște suspiciuni că într-un fel sau altul trupul ar fi fost dus în casă. E o teorie a mea că au dus cadavrul în casă, pentru că la subsol e un seif mare cât o cameră de apartament, care se deschide doar cu amprenta lui. Ori i-au tăiat degetul, ori au adus mortul în casă. Acolo erau armele, banii, documente și multe secrete ale fostului meu soț.
Au plimbat mortul cu Regina aia a Întunericului ca să nu știe nimeni unde e. Casa trebuia să fie sigilată în mod normal. Ei acum fură tot din casă. Nu-i vorbă că iau un covor sau o scrumieră, interesul adevărat era să se ajungă la seiful cu arme unde erau și banii. (…) Noi împreună au făcut acea casă, camera nu se deschide decât cu un cifru și cu amprenta lui”, a fost declarația Adrianei Bahmuțeanu la România TV.
Dan Diaconescu a venit cu o nouă teorie pe același post de televiziune. Acesta susține că a primit mesaje de la diverse persoane care spun fie că Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit, fie că ar fi fost zărit pe Aeroportul din Madrid.
„Am primit mesaje că s-ar fi văzut raportul de autopsie și acolo reiese faptul că ar fi fost găsită o substanță necunoscută în corpul său. Avem patru persoane care au stat cu el la masă, toți confirmă că a apucat doar să bea puțin apă, iar cei de la restaurantul de la Bran au zis că ar fi mâncat. Unul din cei patru ar fi sunat presa. Păi, dacă nu ai văzut venind mâncare, de ce spui asta?”, a spus fostul patron al OTV.
În plus, disperată că nu-și poate vedea copiii, Adriana Bahmuțeanu i-a adresat un apel public lui Marcel Ciolacu. Premierul i-a răspuns, oferindu-i garanții că situația va fi analizată și rezolvată. „Mi-a spus că va interveni imediat, cazul a fost trimis spre verificare, iar instituțiile statului vor acționa conform legii”, a declarat fosta parteneră a lui Silviu Prigoană.
Reamintim că Silviu Prigoană a decedat marți, 12 noiembrie, în urma unui infarct miocardic, survenit în timp ce lua masa într-un restaurant din Bran, alături de câțiva prieteni. La doar o zi după tragicul eveniment, omul de afaceri a fost înmormântat într-o ceremonie discretă, organizată în conformitate cu dorința sa, respectată de cei patru copii ai săi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu