Moartea tatălui sau a mamei este extrem de dureroasă, dar poate aduce și efecte neplăcute asupra sănătății fiecăruia dintre noi.
Dacă un copil, în vârstă de 11 ani, își pierde părintele, riscă să aibă depresie la vârstă adultă. Prof. Univ. Dr. Dan Prelipceanu, cel mai bun psihiatru, a vorbit despre acest subiect la DC News în cadrul emisiunii "Academia de Sănătate" realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale.
"Decesul unui părinte înaintea vârstei de 11 ani s-a văzut că este un factor de risc care funcționează în apariția depresiei la vârstă adultă", a spus specialistul.
Întrebat dacă vârsta propriu-zisă este un factor de risc, profesorul a zis: "Da, în sensul în care vârsta senectuții este un factor de risc. Când viața se apropie de sfârșit, crește anxietatea. Scad monoaminele cerebrale care susțin totuși tonusul psihic care și acesta scade. Apar stresul pensionării, bolile somatice, de însoțire, toate se adună, iar riscul este mare. Depresia poate este mai ușor de rezolvat în România zilelor noastre, cu structurile pe care le avem. (...) O depresie gravă trebuie tratată psihofarmacologic, dar și psihoterapeutic. (...) Pentru depresiile rezistente, sunt alte tipuri de intervenții".
DCNews a demarat, în colaborare cu prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale, un proiect dedicat informării publicului, dar și a specialiștilor, asupra unor subiecte medicale de actualitate. Seria de emisiuni realizată de profesorul Irinel Popescu, sub egida Academiei de Științe Medicale, este publicată în rubrica Academia de Sănătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu