Două persoane au trecut printr-o experiență traumatizantă într-un hypermarket Kaufland din Iași, în urmă cu câteva luni.
Sticla de la vitrina unde se aflau preparatele din carne s-a desprins și a căzut peste picioarele a două persoane, o femeie aflată la cumpărături împreună cu copilul ei.
Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar piciorul lovit s-a vindecat după câteva zile. Din cauza umflăturilor apărute după ce s-a tăiat, nu a putut să se încalțe cu orice încălțăminte și nici nu a putut să calce corect. Abia după o săptămână s-a simțit mai bine. Copilul a scăpat cu niște mici semne care i-au trecut a doua zi. „Băiatul a fost mai norocos și pentru asta chiar sunt recunoscătoare lui Dumnezeu. Dar era mult mai grav dacă sticla ne cădea în cap", a declarat femeia, notează BZI.ro.
[citeste si]
Kaufland a fost amendat pentru încălcarea legii. Supermarketul a încasat cea mai mare amendă aplicată de CJPC Iași în 2017, pentru vătămarea intereselor comerciale ale consumatorului. Valoarea totală a amenzii a fost de 20.000 de lei.
„Clienta se afla la raionul de preparate carne din magazin. Petentei i-a căzut pe picior sticla de la vitrina de mezeluri, vătămând-o atât pe ea, cât și pe fiul ei. Petenta a venit să depună reclamație și a prezentat documente de la spital, care confirmau ceea ce s-a întâmplat. S-a constatat astfel vătămarea sănătății și a integrității corporale, cu încălcarea articolului 51, alineatul 2 din OG 21/1992 și se sancționează cu același act normativ", a declarat Alexandru Hordila, comisar-șef CJPC Iasi.
Comisarii au sancționat anul trecut Kaufland cu 14 amenzi contravenționale în valoare totală de 45.500 lei pentru abateri referitoare la informarea consumatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News