Institutul Cultural Român (ICR) prezintă, începând de vineri, la New York, costume populare autohtone în cadrul mai multor evenimente reunite sub denumirea "La Blouse Roumaine" .
Autor: Cristina Andrei
Evenimentul vizează şi unele colaborări cu Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Ţăranului Român din Capitală, precum şi cu alte muzee etnografice din România, prin construirea unui context în care să poată fi descoperite conexiunile dintre artele tradiţionale româneşti, curentele de avangardă şi creaţiile artistice.
Prima manifestare din această serie este marcată de vernisajul expoziţiei de costume populare româneşti din colecţia inginerului Cristian Pascu, preşedintele Societăţii Române Creştine "Dorul" (fondată în 1903, în New York, sub numele iniţial de Clubul Naţional Român "Carmen Sylva"). Expoziţia va fi găzduită în spaţiul Galeriei ICR New York (ICRNY) .
Această expoziţie cuprinde 25 de piese şi doreşte să evidenţieze, concomitent, rolul pe care portul popular l-a jucat în artele plastice de pe plaiurile mioritice, mai ales în perioada interbelică - Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă -, precum şi în conturarea unei imagini, fie ea publică sau privată, a unor personalităţi marcante, cum ar fi reginele Elisabeta şi Maria. În plus, evenimentul urmăreşte să arate şi felul în care acest obiect de patrimoniu naţional a ajuns să devină sursă de inspiraţie pentru case de modă celebre, de pildă Yves Saint Laurent.
O semnificativă contrapondere vizuală, tot în format digital, este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady. De altfel, evenimentul împrumută titlul de la una dintre cele mai cunoscute lucrări ale acestei serii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News