Ia, sărbătorită în Caraş Severin ca simbol de identitate naţională

'Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş are o colecţie impresionantă de ii, reprezentative pentru zona Banatului şi care se evidenţiază prin unicitate şi frumuseţe. Acest fapt a determinat organizarea expoziţiei temporare 'Ia - simbol al identităţii naţionale', pentru a împleti tradiţia populară cu modernitatea, prin cea mai importantă piesă a costumului popular femeiesc - ia.

Evenimentul va avea loc luni, 24 iunie, începând cu ora 15,00, la sediul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Piaţa General Ioan Dragalina, din municipiul Caransebeş. Expoziţia va fi deschisă de luni până vineri, între orele 8,00 şi 16,00, în perioada 24 iunie - 5 iulie. Intrarea este liberă. De asemenea, adresăm rugămintea doamnelor şi domnişoarelor să includă în ţinuta vestimentară ia românească', a declarat Carmen Neumann, din partea instituţiei muzeale.

Sărbătoarea este completată de un spectacol de dansuri populare susţinut de Ansamblul Zestrea Gugulanilor, avându-l coregraf pe Simion Dragalina. Expoziţia 'Ia - simbol al identităţii naţionale' este organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş - Severin şi Ansamblul cultural-folcloric Zestrea Gugulanilor. În judeţul Caraş-Severin, ia, acea cămaşă femeiască închisă la piept şi fără poale, este cunoscută sub numele de ciupag şi descrie, în mare, zona de unde provine purtătoarea lui şi chiar vârsta acesteia, explică cercetătorul ştiinţific principal Mircea Taban de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa. 'După părerea mea, ia este o fază târzie a îmbrăcăminţii femeieşti, plecându-se de la cămaşa femeiască cu poale, ca un întreg, adică atunci când partea de sus era unită cu poalele. Mai târziu, acestea au fost despărţite şi s-au format ia, aşa cum îi spune în anumite zone ale ţării, sau ciupagul, aşa cum îi spune la noi, şi poalele', arată Mircea Taban. Ciupagul, care este un cuvânt ce provine din limba slavă, este foarte restrictiv în ceea ce priveşte tehnicile de lucru, dar şi în ceea ce priveşte materialul.

Referitor la ornamentică, aceasta datează din timpuri străvechi, spune Mircea Taban. Potrivit acestuia, aşa-numitele corpuri geometrice pot fi regăsite chiar şi pe ceramica neolitică. Pentru ţăranul român, utilul a devenit frumos, a devenit pasiune, în clipa în care a conştientizat utilitatea în toate aspectele şi momentele vieţii sale. Bucuria de a trăi şi-a găsit expresia în frumuseţea şi armonia din icoane, veşminte şi podoabe. Moştenirea acumulată de-a lungul secolelor de muncă, depusă cu pasiune de către ţăranul din cele patru mari zone etnografice ale Banatului, Valea Bistrei, Valea Timişului, Valea Almăjului şi Clisura Dunării, se concretizează prin crearea de ciupage care, privite atent, păstrează amprenta unui rafinament şi a unei sincerităţi care, din păcate, părea să nu îşi găsească locul sau măcar un corespondent în secolul vitezei. Excepţie fac însă ultimii ani, când femeile au redevenit interesate de această piesă vestimentară. Muzeograful Carmen Neumann a venit cu explicaţiile necesare, pentru a vedea totuşi şi diferenţele dintre caracteristicile iei sau ciupagului din cele patru mari zone ale judeţului Caraş-Severin. 'Păstrând caracterele specifice zonei muntoase a Banatului, ciupagul din Clisura Dunării este asemănător cu cel din Valea Almăjului şi Valea Bistrei. Ca piesă de port definitorie a costumului popular femeiesc, menţionăm cămaşa femeiască, cea care la început a fost prinsă de ciupag şi denumită în limbaj local ciupagul românesc.

Mai târziu partea de sus s-a detaşat rămânând sub denumirea de ciupag. Croiul ciupagului este cel clasic, cu mâneci lungi, încreţite la gât. Pieptul, spatele şi mânecile sunt lucrate dintr-o singură foaie de pânză. Mânecile sunt lungi, însă de cele mai multe ori se adunau în pumnaşi (manşete). Ornamentele sobre atestă o străveche cromatică românească tipică portului popular local', afirmă Carmen Neumann. Ciupagul de pe Valea Bistrei se aseamănă foarte mult cu cel din ţinutul pădurenilor, fiind confecţionat din pânză groasă şi grea de cânepă sau de bumbac. Ornamentaţia ciupagului o constituie cusăturile minuţioase şi complicate, lucrate foarte îndesat. De asemenea, cusăturile sunt dispuse la guler, pe foile pieptului şi pe mâneci, sub forma unor dreptunghiuri, motivele ornamentale sunt exclusiv geometrice, adică romburi şi pătrate. Cusăturile sunt executate cu lână sau cu arnici (bumbac răsucit într-un singur fir, colorat, pentru cusut înflorituri pe cămăşi, ştergare). Tehnica lor este variată, dominând însă trei puncte principale: pe dos, pe fire şi umplut. Coloritul cusăturilor este în negru şi roşu, iar alte culori apar foarte puţin, dând ciupagului o notă de eleganţă deosebită. Costumul popular din Valea Almăjului a păstrat multe elemente vechi, ce îl apropie de costumul purtat pe Valea Bistrei, susţine Carmen Neumann, dar croiala ciupagului a rămas aceeaşi. Este vorba de croiala clasică a cămăşilor româneşti, cu mânecile pornite de la guler. Nota specifică acestei croieli a ciupagului almăjan este dată de răscroiala foarte mare din jurul gâtului. 'Gulerul este foarte îngust, în jurul căruia se aplică şi o dantelă croşetată. Mânecile se termină cu fodori foarte mari care sunt mărginiţi de dantelă.

Principalul câmp ornamental al ciupagului almăjan este cel de pe mânecă, unde motivele ornamentale sunt realizate în tehnica alesăturilor (desenului florilor dintr-o şesătură) la război. Coloritul este în general sobru, alb, negru şi foarte puţin din alte culori', explică muzeograful Carmen Neumann. În contrast cu ciupagul de câmpie, cel din zona de munte a Văii Timişului impresionează prin aspectul său viguros. Pânza groasă din care e croit, dă ciupagului volum şi asprime. Croiul ciupagului este format din foaia de faţă, foaia de spate şi mânecile croite de la gât. Ciupagul este încreţit la gât cu 'brăţară' şi mărginită cu o bentiţă îngustă aplicată peste creţ. Mâneca se termină în partea inferioară cu fodor (manşetă de pânză sau dantelă încreţită) sau poate fi largă, neîncreţită, croită scurt, puţin mai jos de cot. Mâneca este ornamentată aproape în întregime cu motive florale, geometrice, liniare, pe care le întâlnim atât pe piept, cât şi pe spatele ciupagului. Printre motivele cusute în relief se observă, din loc în loc, albul pânzei sub formă de contur.

Ciupagele păreau să nu îşi găsească locul sau măcar un corespondent în secolul vitezei, dar, în timp, acest lucru s-a schimbat. Poate că un rol important în decizia femeilor de a purta un ciupag l-a avut şi promovarea iei în Caraş-Severin, datorită ziariştilor, care în urmă cu şapte ani au iniţiat o manifestare intitulată 'Presa cărăşeană promovează ia românească şi brâul bănăţean'. Evenimentul a fost unul de impact, după ce întreaga presă din Caraş-Severin a mediatizat unul dintre reperele româneşti, definitoriu peste timp. Iilor sau cămăşilor româneşti, repere care transced timpul, li s-a adăugat contratimpul, prin brâul bănăţean, un joc din patrimoniul imaterial al Banatului de Munte pe care Eftimie Murgu îl definea plastic: 'sar în şir toţi deodată, astfel încât al treilea pas să ţină ritmul'. Ca identitate regională, potrivit specialiştilor, brâul bănăţean este un dans bărbătesc jucat în toată partea de munte a Banatului, cu mişcări repezi şi săltate sau mai domoale în cazul jocurilor bătrâneşti. O notă aparte în dansurile de brâu o constituie execuţia paşilor în demi-plie, dansul pe perniţa picioarelor, rotirile picioarelor în aer şi la nivelul solului, încrucişările succesive, simultane cu scurte sărituri ale picioarelor. O altă particularitate a brâului bănăţean este că se cântă pe 'timp', iar dansul se joacă pe 'contratimp'. Toate fotografiile realizate în timpul evenimentului 'Presa cărăşeană promovează ia românească şi brâul bănăţean' vor fi expuse într-o expoziţie deschisă la librăria 'Semn de carte' din Reşiţa, de sărbătoarea 'Sânzienelor', care este cunoscută şi ca Ziua Universală a Iei. Ziua Universală a Iei este sărbătorită, anual, la 24 iunie, începând din 2013, în ţara noastră şi în comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe din întreaga lume. Tema de anul acesta a Zilei Universale a Iei este Sustenabilitate şi Identitate culturală. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News