Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, ar fi trebuit să aştepte şi a doua rectificare bugetară pentru că problemele se rezolvau la Sănătate, a declarat joi, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
"E o nemulţumire din partea Ministrului Sănătăţii dusă către Ministerul de Finanţe. Ştiu că este un minister greu, şi al meu este greu, dar nu cred că e normal să dea bir cu fugiţii. A cerut patru miliarde de lei la rectificare, dar noi nu aveam aceşti bani. Trebuia să aştepte şi a doua rectificare', a subliniat ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, ministrul Sănătăţii şi preşedintele Casei de Sănătate au fost, la sfârşitul săptămânii trecute (vineri), la o întâlnire la sediul Ministerului Finanţelor, unde s-a menţionat că suma acordată Sănătăţii la rectificare este de 300 milioane lei. 'I-am spus ministrului Sănătăţii că pe măsură ce se înregistrează progrese în plata arieratelor mai punem deoparte 150 milioane lei', a menţionat ministrul Finanţelor.
Acesta a arătat că anul trecut, la rectificarea bugetară din luna august au fost alocate 1,9 miliarde de lei pentru Sănătate iar problema arieratelor nu s-a rezolvat. 'Arierate au apărut şi pacienţii sunt nemulţumiţi. În acest an am dat aproape 17 miliarde de lei la Sănătate iar pacienţii sunt tot nemulţumiţi', a arătat Ialomiţianu, care a subliniat că România s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional să plătească arieratele din Sănătate până la sfârşitul acestui an.
Gheorghe Ialomiţianu a menţionat că a avut o relaţie personală foarte bună cu ministrul Attila şi că a sprijinit toate iniţiativele acestuia.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a anunţat joi demisia din funcţie, aceasta fiind înaintată primului-ministru. El s-a declarat nemulţumit de sumele alocate Sănătăţii prin rectificarea bugetară, precizând că nu a fost consultat.
Potrivit ministrului demisionar, reformele trebuie să aibă o finanţare corespunzătoare, iar la rectificarea bugetară această corelare fonduri-reformă s-a întâmplat doar într-o anumită măsură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu