Fotbalistul Ianis Hagi a publicat, sâmbătă, o fotografie în care se află pe stadionul Cristal Arena, ținând în mâini tricoul echipei belgiene, KRC Genk.
Mesajul care însoțește fotografia este: ”Abia aștept să port acest tricou pentru prima dată. Mulțumesc pentru primire, KRC Genk. #faith”.
Semifinalistul Euro U21 a semnat vineri, contractul cu formația din Belgia. Contractul este valabil până în anul 2024.
În ultimul sezon din Liga 1, Ianis Hagi a marcat de șapte ori, în 24 de apariții. Fiul 'Regelui' a câștigat, alături de FC Viitorul, Cupa și Supercupa României.
Site-ul specializat în transferuri îi estimează valoarea la șase milioane de euro.
Ianis Hagi și-a început cariera la echipele de juniori ale Viitorului. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa mare, acesta a fost împrumutat la Fiorentina, unde a rămas timp de doi ani. După perioada petrecută în Italia, Ianis a revenit la echipa condusă de tatăl său.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News