Elena Mateescu, Director General al Administrației Naționale de Meteorologie, a acordat un interviu DC News şi DC Business în cadrul căruia a vorbit, printre altele, şi despre iarna 2018-2019 şi ce ne aşteaptă în perioada următoare.
Elena Mateescu a explicat, în cadrul interviului, care vor fi fenomenele meteo ce se vor înregistra în următoarea perioadă şi cât de grea va fi partea a doua a sezonului de iarnă 2018-2019.
"Ne aflăm la mijlocul sezonului de iarnă 2018-2019. La acest moment este în vigoare o atenţionare meteorologică valabilă până în 15 ianuarie ora 8.00 şi, nu în ultimul rând, atenţionarea meteorologică de cod galben care a intrat în vigoare în această dimineaţă care vizează, în special, zona montană, munţii Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali, local zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali. În aceste zone modelele indică cantităţi mari de precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului care, la altitudini mari, să depăşească 100 km/h. (...)
Fenomenele sunt în dinamică şi vorbim de o posibilitate a extinderii codului galben. Luăm în considerare să extindem, cel puţin pentru zona montană, avertizarea meteorologică de tip cod galben, având în vedere că aria precipitaţiilor care urmează pentru următoarele două zile, 14-16 ianuarie, cu precădere mai prezente în partea de vest, centru şi nord a ţării, zonele intracarpatice. Vorbim de cantităţi de precipitaţii mai însemnate în special pentru zona montană. (...)"
Cât priveşte săptămânile ce urmează, Elena Mateescu a declarat: "Până la sfârşitul lunii ianuarie vorbim, pentru fiecare săptămână, de valori ale temperaturilor medii care să se situeze sub ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar, cu cele mai mari abateri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi şi abateri negative în regiunile intracarpatice acolo unde am înregistrat valorile cele mai coborâte de până acum în această iarnă, care s-au dus până la minus 20 de grade Celsius. Este, însă, o iarnă normală pentru România."
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către Elena Mateescu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu