Iaşi: Ambulanţă implicată într-un accident rutier

ambulanta
ambulanta

O ambulanţă înmatriculată în judeţul Neamţ a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier la Iaşi, în timp ce transporta o pacientă spre Spitalul de Neurochirurgie "Nicolae Oblu".

Subcomisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, a declarat că ambulanţa, care circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a trecut pe culoarea roşie a unuia dintre semafoarele amplasate pe bulevardul Independenţei. În acelaşi timp, de pe o stradă laterală, un taxi a trecut pe culoarea verde a semaforului, moment în care cele două autovehicule s-au ciocnit.

Incidentul a avut loc în apropierea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi. În urma impactului, medicul ambulanţei s-a ales cu traumatisme uşoare la membrele superioare.

Pacienta din ambulanţă, în vârstă de 63 de ani, care trebuia dusă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi în urma unui accident vascular cerebral cu hemoragie externă, nu a păţit nimic în timpul accidentului, deoarece era legată de la targă. Ea a fost preluată de o ambulanţă aparţinând SAJ Iaşi şi dusă la Spitalul de Neurochirurgie.

Un echipaj al poliţiei s-a deplasat la locul accidentului pentru a afla care au fost condiţiile accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel