Iaşi: Aproape 200.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva şi Sfântului Spiridon

Aproape 200.000 de persoane au venit în aceste zile la Iaşi şi s-au închinat în baldachinul din Curtea Mitropolitană, unde se află raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Spiridon, numărul fiind un record al ultimilor ani.

Potrivit autorităţilor locale, de vineri dimineaţa de când a început pelerinajul pentru hramul Sfintei Parascheva şi până marţi dimineaţa, la ora 10,00, prin baldachinul în care se află raclele cu moaştele celor doi sfinţi au trecut 198.000 de pelerini, iar alţi 24.000 încă se mai aflau la rând, 3.000 dintre ei fiind în curtea mitropolitană, citeaza Agerpres.

Începând de pe 11 octombrie, de când racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană, au fost 811 persoane care au necesitat îngrijiri medicale, 63 dintre acestea fiind transportate la spital.

Pelerinajul la racla Sfintei Cuvioasei Parascheva, mai ales în ziua de 14 octombrie, este continuu încă din secolul XVII, de pe vremea domnitorului Vasile Lupu. Moaştele Sfintei au fost aduse la Iaşi pe 13 iunie 1641. De atunci, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi. Tot din acea perioadă a început pelerinajul la moaştele sfintei. Nici măcar în timpul regimului comunist pelerinajul nu a fost oprit.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă şi sârbă. Generalizarea cultului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită şi data de sărbătorire a Sfintei Parascheva - 14 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel