Cinematograful Victoria din municipiul Iaşi va fi transformat într-un hub cultural şi va fi funcţional începând cu data de 6 decembrie, cu ajutorul banilor primiţi de la municipalitate dar şi în urma unor parteneriate şi sponsorizări încheiate cu reprezentanţi ai mediului de afaceri local.
Managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că sala cinematografului Victoria, cea mai mare sală de cinematograf din Moldova, se transformă în Sala Unirii şi va fi o sală multifuncţională, scrie Agerpres.
"Va fi dedicată activităţilor culturale, educaţionale şi sociale. Sala va avea 850 de locuri, şi va fi la cele mai înalte standarde de siguranţă, de confort, de tot ceea ce va trebui să fie o sală multifuncţională în 2019. Ne-am stabilit şi un termen limită, o etapă când credem că va fi gata este data de 6 decembrie. De Sfântul Nicolae vom deschide cea mai mare sală de spectacole care va avea o scenă destul de generoasă. Foarte mulţi parteneri instituţionali şi-au arătat interesul de a organiza evenimente aici, chiar şi noi", a declara managerul Ateneului Naţional din Iaşi.
Potrivit acestuia, costul lucrărilor de reabilitare a Cinematografului Victoria sunt estimate la peste 250.000 de euro. Mare parte din fonduri sunt alocate de municipalitate, o parte din bani provin din încasările obţinute de Ateneul din Iaşi, iar aproximativ 60.000 de euro din sponsorizări sau parteneriate cu întreprinzători privaţi care şi-au arătat disponibilitatea de a susţine cultura şi educaţia.
"Pentru absolut tot ceea ce investim aici, în parte de scenă şi tehnică, în parte şantier sau alte activităţi precum planul ISU, vom investi 250-280.000 de euro.Cea mai mare parte a venit deja de la Primărie, absolut toate încasările realizate de Ateneu le-am direcţionat către reabilitarea acestei clădiri, iar aproximativ 60.000 de euro reprezintă partenerii privaţi. Un lanţ de farmacii din Iaşi ne-a ajutat cu aproximativ 38.000 de euro. Practic, toate scaunele din acest cinematograf vor fi reabilitate, retapiţate şi ignifugate cu ajutorul acestor minunaţi oameni care au înţeles că sala nu aparţine unei persoane fizice, ci este a noastră, a tuturor, a comunităţii. Alţi 18.000 de euro i-am primit în urma unui parteneriat încheiat cu o firmă care are şi un hotel care de fiecare dată susţine evenimentele de marcă din cultură. Însă pentru a repara ceea ce nu au făcut alţii în 30 de ani din diferite motive avem nevoie de sprijinul tuturor şi a întregii comunităţi", a spus Andrei Apreotesei.
Cinematograful Victoria a fost construit în 1963 şi avea o capacitate de 950 de locuri. De la darea sa în folosinţă, cinematograful nu a fost reparat niciodată, motiv pentru care deseori polua prin tavan, pereţii erau plini de igrasie iar scaunele miroseau puternic a mucegai. În urma unui proces cu RADEF, Primăria Iaşi a reuşit să devină proprietarul Cinematografului Victoria, alături de alte patru asemenea instituţii, toate aflate în stare avansată de degradare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu