Iaşi: Începe furnizarea căldurii în apartamentele branşate la sistemul centralizat

Ieşenii branşaţi la sistemul centralizat vor avea căldură în calorifere începând de luni şi marţi, au anunţat reprezentanţii furnizorului de apă caldă şi căldură, Veolia Energie Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor companiei, măsura este luată în urma analizei temperaturilor înregistrate în ultimele nopţi, a previziunilor meteorologice pentru următoarele zile şi a întrunirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

"Ca de obicei se va lucra în regim de permanenţă, 24 de ore din 24, cu echipe suplimentare dedicate intervenţiilor de urgenţă, în cazul apariţiei unor avarii la instalaţiile interioare ale clienţilor. Toate punctele şi modulele termice funcţionează automat şi încep să furnizeze încălzire în momentul în care temperatura exterioară coboară sub 14 grade Celsius, aşa cum este înregistrată de senzorii exteriori montaţi la fiecare punct sau modul termic. Atunci când temperatura exterioară depăşeşte 14 grade, punctele şi modulele termice se opresc automat, în aşa fel încât clienţii să beneficieze de încălzire exact când este nevoie, în funcţie de temperaturile exterioare", informează reprezentanţii companiei prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, până în momentul de faţă, a început furnizarea căldurii către mai mulţi clienţi racordaţi direct la magistralele de termoficare şi alimentaţi prin modulul termic individual. Este vorba de creşe, grădiniţe, licee, instituţii sanitare, hoteluri sau sedii de birouri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel