Iaşi: Unele medicamente de cancer lipsesc, iar pentru altele stocurile sunt la limită în farmacia IRO

O parte din medicamentele administrate în tratamentul bolnavilor de cancer lipsesc din stocurile farmaciei Institutului Regional de Oncologie sau stocurile sunt aproape epuizate.

Directorul medical al IRO Iaşi, prof. univ. dr. Gabriel Dimifte, a declarat că a sesizat situaţia şi noului ministru al Sănătăţii, Victor Costache, întrucât nu este singulară, scrie Agerpres.

"La nivel naţional există anumite dificultăţi de aprovizionare. Fonduri pentru medicamente avem, dar este o problemă de a găsi anumite medicamente. Din păcate, noi anunţăm de foarte mult timp aceste deficienţe de aprovizionare. Ministerul Sănătăţii a fost informat. Am informat şi Agenţia Naţională a Medicamentului. (...) Am luat legătura cu domnul ministru. Am vorbit şi se fac eforturi pentru ca Unifarm să aducă aceste medicamente sau să ne ajute în cel mai scurt timp", a precizat Gabriel Dimofte.

Potrivit sursei citate, sunt mai multe medicamente destinate tratamentului bolnavilor de cancer care lipsesc nu doar din spitale, ci şi din farmacii.

"O parte dintre ele lipsesc. La nivel naţional lipsesc toate. Suntem cu stocurile la limită pentru o parte dintre ele, la altele se va epuiza în scurt timp stocul. Încă nu suntem chiar pe ultima bucată. În cazurile în care nu avem aceste medicamente trimitem pacienţii în alte centre care mai au stocuri. De exemplu, în cancerul de colon lipseşte oxaliplatin, medicament care face parte din terapia standard a cancerului de colon avansat, şi lipsesc medicamente importante administrate în cazurile de patologii oncologice hematologice, precum doxorubicina, epirubicina şi aşa mai departe. Acolo unde putem, înlocuim cu altceva dacă sunt alternative, sigur, mult mai scumpe. Când putem să înlocuim, înlocuim. Când nu putem înlocui, mai trimitem în centrele care au aceste medicamente. Nu este o soluţie ideală mai ales pentru bolnavii hemato-oncologici, pentru că acolo schemele de tratament sunt relativ fixe. Vom încerca să redirecţionăm pacienţii către centrele care mai au încă stocuri de medicamente", a mai spus Dimofte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel