Iată ce declară salvatorul victimelor din tramvaiul groazei

Iată ce declară salvatorul victimelor din tramvaiul groazei
Iată ce declară salvatorul victimelor din tramvaiul groazei
Nicu Şchiopu este un bucureştean care se afla în trafic în momentul coliziunii dintre cele două tramvaie din Rahova. Văzând accidentul a coborât din maşină şi a acordat imediat primul ajutor unei tinere care fusese prinsă de burduful dintre cele două vagoane.

Autor: Cristina Grigoraş

"Am coborât din maşină şi m-am dus să văd care este starea răniţilor. A fost foarte greu să o scoatem pe o fată care fusese prinsă de burduful dintre cele două vagoane. Circulaţia era închisă, salvările veneau. Erau persoane lovite, dar au plecat pe picioare majoritatea. Lumea când e un accident se uită ca la circ nu se ajutau. Iar cei care erau acolo erau într-o stare de panică, nu ştiau ce să facă", a mai explicat şoferul.

Accidentul s-a produs astăzi, după ce un macaz s-a activat singur, iar un tramvai gol, care se retrăgea la depou, a deraiat şi a lovit un altul plin cu călători, care se afla pe traseu. Manipulantul  tramvaiului cu călători a suferit răni destul de grave şi a fost transportat de urgenţă la spital. Au fost rănite peste 16 de persoane, dintre care 11 au fost duse la spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel