Nu știi unde să-ți ții economiile?
Ministerul de Finanțe lansează o nouă ediție TEZAUR, anunțând investiții avantajoase în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7% pe an.
”Românii pot investi, începând de luni, 9 septembrie, în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale atractive de 5,80%, 6,60% și, respectiv, 7%. Rezultatele edițiilor precedente au confirmat interesul și încrederea românilor în program: de la începutul anului 2024, în cele 9 emisiuni, peste 242.000 de persoane au ales sã investească mai mult de 10.5 miliarde lei.
Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat
Între 9 septembrie 2024 – 3 octombrie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;Între 9 septembrie 2024 – 4 octombrie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;Între 9 septembrie 2024 – 3 octombrie 2024 în mediul urban și 9 septembrie – 02 octombrie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Avantajele investiției în Programul TEZAUR
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Prospectul de emisiune și eventualele modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică,www.posta-romana.ro” arată comunicatul de presă.
”Pentru cei care-și doresc o siguranță cât mai mare, sunt titlurile de stat, care-ți oferă niște dobânzi destul de bune, 7-8%, care, din punctul meu de vedere, reprezintă o variantă optimă în actuala situație economică.
Câștigurile din titlurile de stat nu se impozitează, pe când depozitele bancare, cu dobândă, se impozitează.
Cred că titlurile de stat reprezintă o variantă pentru cei care-și doresc siguranță și să nu aibă emoții, pentru ceilalți există varianta depozitelor la bănci, care au mai crescut din perspectiva dobânzilor în ultima vreme, mai sunt titlurile companiilor de investiții” spunea economistrul Adrian Negrescu pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu