ICCJ: Căncescu, eliberat. Șeful CJ Brașov, judecat sub control judiciar

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ca președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, reținut luni pentru 24 de ore, să fie judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție privind atribuirea preferențială a unor contracte pe bani publici.

Decizia nu este definitivă și a fost deja atacată de procurorii DNA la aceeași instanță.

Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi în cazul lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, potrivit Mediafax.  Administratorului judeţului Braşov, Radu Ispas, reţinut şi el alături de Căncescu şi Bâgiu, de DNA Braşov, luni seară, nu a mai fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov sunt deţinute de Gabriel Bâgiu şi de Ion Diniţă, deputat PC, cercetat şi el, în acest dosar.

Astfel, în urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către firma SC Gotic SA, a lui Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro.

Cine este Aristotel Căncescu, președintele CJ Brașov, reținut de DNA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel