Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni ca pe data de 8 mai să se desfăşoare ultimul termen în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
La termenul de luni al procesului, judecătorii i-au audiat în calitate de martori pe Paul Al României şi pe soţia acestuia, Lia A României. Paul Al României le-a spus judecătorilor că poate să vorbească 'jumătate în engleză, jumătate în română', deoarece el înţelege cam 90% din limba română.
'Aici nu vorbim romgleza. Avem translator de engleză. Dacă nu înţelegeţi, întrebaţi', i-a spus preşedintele completului de judecată, Constantin Epure, astfel încât audierea lui Paul Al României s-a desfăşurat în limba engleză cu ajutorul unui translator. Paul Al României a relatat că nu ştie dacă Tăriceanu a avut vreo legătură cu demersurile de retrocedare a Fermei Băneasa şi Pădurii Snagov.
Tăriceanu, prieten cu principesa Margareta şi soţul acesteia
'Tăriceanu a făcut tot posibilul să nu obţin nimic, altfel încât nu văd cum ar fi posibil să mă fi ajutat să obţin retrocedările. Tăriceanu ar fi făcut totul ca moştenirea lui Carol al II-lea să ajungă la regele Mihai I. Era vorba în principal de proprietăţile de la Sinaia, Azuga sau Predeal. Pe Tăriceanu l-am întâlnit prima oară în 2005 la Ambasada Franţei şi apoi am propus acestuia să mă implic în a promova imaginea României în afara ţării. Acesta a răspuns imediat, spre surprinderea mea, că nu e de acord cu propunerea pe care i-am făcut-o, el fiind prieten cu principesa Margareta şi soţul acesteia, principele Radu Duda', a spus Paul Al României.
În legătură cu retrocedarea celor două proprietăţi, Paul Al României a precizat că relaţia cu Remus Truică s-a deteriorat la un moment dat, iar acesta i-ar fi spus 'să nu se pună' cu grupul din care făcea parte.
'În timpul discuţiilor, Remus Truică mi-a spus să nu îndrăznesc să mă pun cu ei. Mi-a spus că nu am nicio şansă să lupt împotriva acestui grup puternic din care făcea parte. Din grup mai făceau parte israelienii Tal Silberstein, Beny Steinmetz şi firma de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii. El nu a făcut referire la Tăriceanu', a mai spus Paul Al României.
[citeste i]
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu