Înalta Curte de Casație și Justiție a admis astăzi recursul procurorilor ANI care contestau hotărârea de la 5 ianuarie a Curţii de Apel Bucureşti de eliberare a primarului Snagovului, Apostol Muşat, sub control judiciar. Ca urmare a deciziei definitive, Apostol Muşat rămâne în arest.
Muşat Apostol, primarul din Snagov, împreună cu primarul din Jilava, Adrian Mladin, au solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, să fie eliberați provizoriu sub control judiciar. Magistrații Curții de Apel au aprobat cererea primarului din Snagov, în timp ce solicitarea primarului din Jilava a fost respinsă.
Alături de cei doi învinuiți, arestaţi preventiv pentru corupţie într-unul dintre cele mai mari scandaluri cu terenuri, au mai fost propuși pentru arestare și vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gheorghe Roman (UNPR), Adrian Mladin (UNPR), notarii Eugenia Cuţaru şi Roxana Curpene, dar şi Ovidiu Szasz, finul edilului din Jilava, Adrian Mladin.
Potrivit anchetei demarate de procurorii anticorupție, în perioada martie - noiembrie 2011, primarii din Jilava şi din Snagov, vicepreşedintele CJ Ilfov şi Ion Scaeţeanu i-ar fi cerut unui denunţător pentru a-i elibera documentele cadastrale pentru două terenuri, în suprafaţă de aproape 24 de hectare, situate în Jilava (Ilfov), peste 3,5 milioane de euro.
Citește și:
Primarul din Snagov ar putea fi eliberat sub control judiciar
Primarii din Jilava şi Snagov vor petrece sărbătorile în arest
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu