Icoanele furate din biserici au fost restituite preoţilor

03-icoane-furate-recuperate-12
03-icoane-furate-recuperate-12
Alegeri prezidentiale 2024

Peste 66 de icoane furate în urmă cu câteva luni, din biserici ortodoxe de pe raza judeţelor Hunedoara, Vâlcea şi Mureş, au fost restituite preoţilor de către poliţişti. Ancheta în acest caz continuă, pentru depistarea tuturor celor implicaţi în furtul şi traficarea obiectelor de cult, informează Mesagerul de Hunedoara.

Autor: Adi Stroescu

icoane-furate-recuperateCele 66 de icoane recuperate sunt pictate pe lemn şi sticlă, datează din secolele XVIII – XIX, ele fiind susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional. „Aceste icoane au fost recuperate în cadrul unei acţiuni de amploare a Poliţiei Române. Pentru moment, ele au fost restituite parohiilor din care au fost sustrase, însă nu vor fi expuse încă în biserici, până la îndeplinirea condiţiilor de securitate.

Obiectele vor fi expertizate pentru a vedea dacă vor fi înscrise în patrimoniul cultural naţional“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. Icoanele restituite preoţilor au fost furate din biserici în perioada august-septembrie 2011. Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la comiterea a şase spargeri de biserici din lemn monument istoric, situate pe raza judeţelor Hunedoara, Mureş şi Vâlcea, reclamându-se sustragerea a 102 icoane vechi, pictate pe lemn şi sticlă, susceptibile că fac parte din patrimoniul cultural naţional.

Liderii reţelei, în libertate

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Nicolae Paştiu, liderii grupului infracţional acuzaţi de furtul acestor icoane nu au fost încă prinşi. “Toate furturile au avut acelaşi mod de operare. Hoţii nu au lăsat nici o amprentă, deci avem de-a face cu experţi în astfel de fapte. Prejudiciul total în acest caz este de peste 150.000 de euro“, a declarat Nicolae Paştiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel