Idei pentru Boc: Bulgaria a introdus o nouă taxă aplicată firmelor de asigurări

sofia parlament
sofia parlament

Bulgaria a introdus de la 1 ianuarie o nouă taxă de 2% aplicată primelor de asigurare, în vederea majorării veniturilor bugetare, transmite Novinite. Noua lege privind taxarea primelor de asigurare nu va influenţa prevederile referitoare la impozitarea profitului asigurătorilor.

Taxa de 2% va fi aplicată primelor colectate. Companiile nu vor plăti taxa pentru primele reasigurate. Companiile străine prezente în Bulgaria s-au declarat împotriva taxei încă de la prezentarea propunerii de către Ministerul de Finanţe.

Principala lor obiecţie a fost că taxa contravine reglementărilor Uniunii Europene. Ulterior s-a constat că taxa nu încalcă legislaţia UE, dar asigurătorii au avertizat că veniturile statului vor fi sub estimări întrucât companiile vor reasigura primele.

Unele companii au avertizat chiar că îşi vor transfera sediile centrale în alte state membre.Potrivit prevederilor noii legi, înregistrarea în altă ţară nu va conduce la evitarea taxei. Membrii partidelor de opoziţie au criticat legea, susţinând că slaba colectare de venituri nu trebuie să fie un motiv pentru introducerea unei noi taxe, care nu garantează încasări mai mari, ci va împovăra clienţii, nu companiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel