Ig Nobel 2018, româncă printre laureaţi. Descoperire despre maimuțe

Maimuta
Maimuta

Cea de-a 28-a gală Ig Nobel Prize, care recompensează cele mai trăznite cercetări ştiinţifice, a fost organizată joi într-un amfiteatru al Universităţii Harvard.

Printre laureaţii de anul acesta se află şi românca Gabriela-Alina Sauciuc, cercetătoare la o renumită universitate din Suedia, care a câştigat la categoria antropologie, relatează dpa. Ea a fost recompensată pentru că a descoperit că maimuţele de la zoo imită vizitatorii la fel de des pe cât vizitatorii imită maimuţele. 'Motivul pentru care ne aflăm aici este un studiu despre interacţiunile spontane dintre cimpanzei şi oameni, la o grădină zoologică din Suedia. Scopul nostru era să vedem dacă cele două specii de primate îşi imită reciproc maimuţărelile. Aşa a fost. Cel mai important, am observat că maimuţăreala a dus la prelungirea interacţiunii interspecii', a spus Gabriela Sauciuc.

Premiul Ig Nobel pentru medicină a fost câştigat de doi americani care au folosit tururile într-un montagne russe, ca mijloc de accelerare a eliminării unei pietre la rinichi. Trofeul pentru economie a fost decernat unei echipe internaţionale formată din Lindie Hanyu Liang, Douglas Brown, HuiwenLian, Samuel Hanig, D Lance Ferris şi Lisa Keepingcare care a investigat cât de eficient este ca angajaţii să folosească păpuşi voodoo pentru a se răzbuna pe şefii abuzivi. Potrivit lui Hanyu Liang, folosirea acestor păpuşi are un efect pozitiv. 'Angajaţii se simt mult mai bine. Ei simt că în acest fel li se face dreptate', a declarat câştigătoarea.

O altă echipă de cercetători alcătuită din John Barry, Bruce Blank şi Michel Boileau a câştigat premiul pentru medicină reproductivă prin studiul lor care a analizat legătura dintre erecţie şi timbre. 'Ne-am gândit să răspundem la întrebarea What's up Doc?,', a declarat unul dintre laureaţi la primirea premiului. La acceptarea trofeului Ig Nobel pentru pace, pentru studiul său privind proferarea de strigăte şi injurii în timpul conducerii unui vehicul, cercetătorul Francisco Alonso a declarat că este important să se pună capăt acestui flagel - al furiei manifestate la volan. 

Premiu de 10 trilioane de dolari

Laureaţii primesc o diplomă scrisă de mână şi un cec de 10 trilioane de dolari zimbabweeni (1 dolar american echivalează cu 35.000.000.000.000.000 de dolari locali) emis în vremea când această ţară era afectată de hiperinflaţie. Premiile Ig Nobel sunt decernate în fiecare an cu o lună înainte de acordarea adevăratelor Premii Nobel. Ig Nobel Prize sunt creaţia editorului şi fondatorului revistei, Annals of Improbable Research, şi sunt menite să celebreze neobişnuitul, să onoreze imaginaţia şi să încurajeze oamenii să gândească în mod neobişnuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel