Campioana en-titre la WTA Race, Iga Swiatek, va juca într-o grupă de foc la Turneul Campioanelor, desfășurat în premieră la Riad (Arabia Saudită).
Poloneza Iga Swiatek, campioana de la Roland Garros 2024 și actualmente locul 2 WTA, va evolua în Grupa Portocalie la Turneul Campioanelor de la Riad, competiția de final de sezon din circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), din care vor mai face parte americancele Coco Gauff și Jessica Pegula, precum și cehoaica Barbora Krejcikova (campioana la Wimbledon în acest an), conform tragerii la sorți efectuate marți în capitala Arabiei Saudite, informează AFP. Turneul Campioanelor, cunoscut și ca WTA Race, se va desfășura în perioada 2-9 noiembrie.
Swiatek, deținătoarea trofeului, nu a mai disputat niciun meci oficial de la eliminarea sa în sferturile de finală la US Open de către Pegula (2-6, 4-6), la începutul lunii septembrie.
De asemenea, poloneza nu a participat nici la turneele asiatice, invocând ”probleme personale” și explicând că a dorit să se concentreze asupra Turneului Campioanelor.
În vârstă de 23 de ani, Iga Swiatek a schimbat și antrenorul în această perioadă, renunțând la serviciile compatriotului său Tomasz Wiktorowski, cu care a lucrat în ultimele trei sezoane, angajându-l în locul acestuia pe belgianul Wim Fissette, fostul antrenor al unor jucătoare de top precum Naomi Osaka, Kim Clijsters, Victoria Azarenka, dar și Simona Halep.
În Grupa Violetă, belarusa Aryna Sabalenka (campioana de la Australian Open și US Open în 2024), numărul unu mondial începând din 21 octombrie, le va avea ca adversare pe italianca Jasmine Paolini (finalistă la Roland Garros și Wimbledon în 2024), kazaha Elena Rîbakina și chinezoaica Zheng Qinwen, campioana olimpică de la Paris, scrie Agerpres.
În acest an Turneul Campioanelor are loc, în premieră, la Riad și reunește cele mai bune jucătoare ale momentului din tenisul profesionist feminin, începând din 2 noiembrie.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinalele programate pe 8 noiembrie, în timp ce finala se va disputa în ziua următoare.
Simplu
Grupa Violetă: Arina Sabalenka (Belarus/N.1), Jasmine Paolini (Italia/N.4), Elena Rîbakina (Kazahstan/N.5), Zheng Qinwen (China/N.7);
Grupa Portocalie: Iga Swiatek (Polonia/N.2), Coco Gauff (SUA/N.3), Jessica Pegula (SUA/N.6), Barbora Krejcikova (Cehia/N.8).
Dublu
Grupa Verde: Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia/N.1), Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia/N.3), Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Ellen Perez (Australia/N.6), Katerina Siniakova (Cehia)/Taylor Townsend (SUA/N.8);
Grupa Albă: Gabriela Dabrowski (Canada)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă/N.2), Sara Errani/Jasmine Paolini (Italia/N.4), Caroline Dolehide/Desirae Krawczyk (SUA/N.5), Hao-Ching Chan (Taiwan)/Veronika Kudermetova (Rusia/N.7).
Amintim că ediția de anul trecut a Turneului Campioanelor a avut loc la Cancun (Mexic), în perioada 29 octombrie - 5 noiembrie, iar anunțul locului de desfășurare a fost făcut cu numai câteva săptămâni înainte de start. Mai mult, organizarea evenimentului a fost un dezastru, cu terenuri neterminate înainte de sosirea jucătoarelor, probleme legate de calitatea suprafeței de joc, dar și de condițiile meteorologice dificile, care au perturbat multe meciuri.
Ediția din 2022 a Turneului Campioanelor a avut loc la Fort Wort (SUA) și a fost câștigată de Caroline Garcia.
Din 1979 până în 2000, WTA Finals s-a desfășurat în SUA, la New York, apoi a fost mutată prin lume, pentru o mai accesibilitate a spectatorilor.
Astfel, în 2001 s-a disputat în Germania (Munchen), 2002-2005 în SUA (Los Angeles), 2006-2007 în Spania (Madrid), 2008 -2010 în Qatar (Doha), 2011-2013 în Turcia (Istanbul), 2014-2018 în Singapore, 2019 în China (Shenzhen) și 2021 în Mexic (Guadalajara).
Ediția din 2020 nu a avut loc, în acel an au fost anulate sau amânate multe dintre turneele din circuit, inclusiv Jocurile Olimpice de la Tokyo, care s-au desfășurat în 2021.
Simona Halep, fost lider mondial, a fost prezentă de cinci ori la rând, începând cu 2014, iar cel mai bun rezultat l-a reușit chiar în anul debutului în această competiție, unde a jucat în finala pierdută în fața americancei Serena Williams, după ce în grupe a învins-o.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News