Iga Swiatek, victorie ușoară în fața Arynei Sabalenka. Finala Turneului Campioanelor decide liderul mondial

FOTO: captura video YouTube @The Cabanting Squad
FOTO: captura video YouTube @The Cabanting Squad

Finala Turneului Campioanelor va decide liderul mondial al tenisului feminin. Iga Swiatek va juca împotriva americancei Jessica Pegula, singura jucătoare din istoria WTA care s-a înfruntat cu toate jucătoarele din top 4 WTA în același turneu.

Iga Swiatek, locul secund în ierarhia mondială, a învins-o pe Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial, cu 6-3, 6-2, duminică, în semifinala Turneului Campioanelor care se desfășoară în Cancun (Mexic).

În finală, Iga Swiatek o va întâlni pe americanca Jessica Pegula, care este singura jucătoare din istoria WTA care s-a confruntat în același turneu cu jucătoarele de pe locul 1, 2, 3 și 4.

Astfel, dacă Iga Swiatek va câștiga finala ce urmează să se dispute luni seară, nu înainte de ora 23:30, împotriva Jessicăi Pegula, va recâștiga locul întâi pe care l-a cedat în urmă cu două luni și va termina pentru a doua oară consecutiv pe locul 1 la sfârșitul anului.

Dacă Pegula se va impune, Sabalenka va termina pe primul loc pentru prima dată în carieră.

Este doar a cincea oară în ultimii 23 de ani când locul 1 a fost în joc la WTA Finals, ultima dată în 2009, când Serena Williams a ”prins-o” pe Dinara Safina la linia de sosire.

”Simt că este încă departe, pentru că simt că meciul de mâine va fi cel mai greu. Putem vorbi despre asta mâine, după meci. Voi continua să fac ceea ce am făcut în ultimele zile. Nu pot să vă spun cu adevărat care sunt cheile pentru mâine. O să lucrez la asta în seara asta”, a declarat Iga Swiatek, citată de WTA Tennis.

Iga, motivată pentru finala WTA Finals

”Cu locul 1 în joc după ce a învins-o pe Sabalenka, este o motivație pentru Iga să câștige acest ultim meci. Dar... este și multă presiune. Nu știu când a fost ultima dată când ultimul meci al anului a venit pentru locul 1 în clasament.

Jucând împotriva Arynei Sabalenka, era în mâinile ei să îi refuze locul 1. Este grozav, pentru că întotdeauna vrei să fii în controlul soartei tale. Iar acum, în finală, Iga are din nou controlul. Gândiți-vă la asta: Câștigi turneul, primești trofeul, ești numărul1 - mai bine de atât nu se poate”, a declarat Martina Navratilova, deținătoarea a 59 de trofee de Grand Slam, la toate cele trei categorii: simplu, dublu și dublu mixt.

Citește și: Turneul Campioanelor, plin de nemulțumiri. Semifinala, decisivă pentru desemnarea liderului mondial, amânată din cauza ploii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel