Țigări ”neutre”. Franța, prima țară europeană care le vinde

fumat
fumat

Franţa a devenit, joi, prima ţară europeană şi a doua din lume, după Australia, care va impune comercializarea pe teritoriul ei a pachetelor de ţigarete "neutre", în cadrul unui plan de luptă contra fumatului care a declanşat nemulţumirea companiilor din industria tutunului, informează AFP.

Proiectul, aşteptat cu nerăbdare de asociaţiile care militează contra fumatului, a fost dezvăluit joi de ministrul francez al Sănătăţii, Marisol Touraine.

Pentru a fi mai puţin atractive, pachetele de ţigarete vor fi standardizate şi vor avea de acum înainte aceeaşi formă, mărime, culoare şi tipografie, a precizat ministrul francez.

O nouă directivă europeană antitabac, adoptată în februarie de Parlamentul European, prevedea deja creşterea în dimensiune a avertismentelor sanitare de pe pachetele de ţigarete şi includerea unor imagini şocante şi a unor sloganuri care să acopere 65% din suprafaţa pachetelor.

Franţa a decis să meargă şi mai departe, optând pentru pachetul "neutru", o măsură care pentru moment a fost experimentată doar în Australia.

În acea ţară, toate ţigaretele sunt vândute începând din decembrie 2012 în pachete uniforme, verzi, lipsite de logouri, care conţin avertismente medicale şi fotografii cu bolnavi.

Australia speră ca prin această măsură, contestată de producătorii de ţigarete, să scadă procentul de fumători din rândul populaţiei adulte de la 15% la 10% până în anul 2018.

Vânzările de tutun şi de ţigarete au scăzut de atunci cu aproape 3%, ajungând la 3,4 miliarde de dolari australieni (2,35 miliarde euro) în primul trimestru din 2014, faţă de 3,5 miliarde de dolari australieni în ultimul trimestru din 2012.

Proiectul adoptat joi în Franţa se înscrie în linia unui plan mai vast de luptă contra cancerului, iniţiat în februarie 2014 de preşedintele socialist François Hollande.

Una dintre ambiţiile sale este de a limita fumatul în rândul tinerilor, întrucât Franţa figurează pe lista "elevilor răi" din Europa în ceea ce priveşte consumul de tutun în rândul celor de până la 16 ani.

Instaurarea pachetului neutru este solicitată de multă vreme de asociaţiile de luptă contra fumatului. Potrivit cotidianului economic Les Echos, arbitrajul în favoarea acestei măsuri a fost realizată de preşedintele Hollande, în ciuda opoziţiei manifestate de producătorii şi comercianţii de ţigarete.

"E un scandal, o catastrofă", a declarat Pascal Montredon, preşedintele Confederaţiei comercianţilor de tutun şi ţigarete, care a denunţat decizia guvernului francez despre care spune că a fost luată "fără consultări prealabile"."Măsura nu va duce la scăderea consumului de ţigarete din Franţa", a adăugat el.

Printre celelalte măsuri ale planului guvernamental anunţate joi figurează şi interzicerea ţigaretelor electronice în anumite locuri publice, precum şcoli, mijloacele de transport în comun şi spaţiile destinate festivalurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel