IGPR, zeci de mii de controale pentru depistarea celor care nu respectă restricţiile

În ultimele 24 de ore, Poliţia Română, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu, au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Peste 6.600 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 806 acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional.

Au fost efectuate 58.673 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.060 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 764.760 de lei.

Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată. Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Pentru siguranţa tuturor, recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel