IGPR: Şase tentative şi trei cazuri de furturi din bancomate au avut loc în ultimele şapte luni

Primul caz de distrugere prin explozie a unui bancomat s-a înregistrat, în România, în octombrie 2018, iar de atunci şi până în prezent, la nivel naţional, au fost şase cazuri de distrugere şi tentativă de furt calificat şi trei cazuri de distrugere şi furt calificat din ATM-uri.

'Acest mod de operare este unul importat din alte state ale Uniunii Europene, unde au fost comise fapte de acest gen în ultimii ani. Din datele existente a reieşit faptul că, în comiterea unor astfel de infracţiuni, în statele europene sunt implicaţi şi cetăţeni români, întrucât autorităţile din aceste state au probat activitatea infracţională a unor grupuri de români (de exemplu Austria şi Spania)', informează miercuri Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.

În cazurile înregistrate în România poliţiştii desfăşoară cercetări, în cadrul unor dosare penale, sub supravegherea procurorilor de caz şi cu sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române. De asemenea, în instrumentarea cazurilor, se cooperează, la nivel european, cu Europol şi au avut loc mai multe întâlniri de lucru cu autorităţile din Spania, Italia, Franţa, Germania şi Austria, în cadrul cărora s-a realizat un schimb de bune practici.

'Precizăm faptul că, în cadrul activităţilor desfăşurate pentru documentarea cazurilor din Timiş (distrugere şi tentativă de furt) şi Arad (distrugere şi furt), a fost probată activitatea infracţională a unei grupări infracţionale, iar membrii acestei grupări au fost deja reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, iar la acest moment sunt trimişi în judecată', precizează sursa citată. Din cercetări s-a stabilit că sunt mai multe grupuri infracţionale care au comis aceste fapte, iar în prezent se desfăşoară acţiuni pentru documentarea activităţii infracţionale a acestora. 'În urma verificărilor efectuate, nu a rezultat folosirea substanţei cunoscute cu denumirea de TATP (Triacetonă - Triperoxid), cunoscută şi sub denumirea 'Mama lui Satan', în cazurile înregistrate în România', menţionează IGPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel