Modulul de pompieri români dislocat ieri în Grecia a încheiat prima misiune din zona Dadia.
Pompierii români din cadrul modulului naţional specializat de stins incendii de pădure şi-au terminat cu succes prima misiune, iar la solicitarea ofiţerului de legătură elen aceştia s-au deplasat în zona Dadia, pentru o altă intervenţie. În aceste momente, colegii noştri acţionează pentru stingerea unui incendiu, pe un front de peste 3 km, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), scrie Agerpres.
Modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a fost dislocat ieri în sprijinul autorităților și comunităților elene, a ajuns în cursul acestei dimineți în Grecia și a fost solicitat, deja, la prima intervenție.
În acest moment, 52 de salvatori români acționează pentru localizarea și stingerea unui incendiu care se manifestă în proximitatea unui spital din localitatea Alexandroupolis.
Intervenția modulului României se derulează sub coordonarea ofițerului elen de legătură, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.
”În cursul zilei de ieri, 21 august a.c, 56 de pompieri, cu 10 autospeciale de stingere (8 de 3.000l, 2 de 10.000l), 1 autospecială de primă intervenție și comandă și 1 autocar au început deplasarea, către Republica Elenă, în urma solicitării de asistență internațională, în contextul incendiilor de pădure existente în această țară.
Intenția de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 20.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact”, au transmis cei de la IGSU pe contul de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News