Suedezii de la Ikea au investit 90 de milioane de euro şi au creat 600 de noi locuri de muncă în cadrul noului magazin din România de pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, inaugurat luni. Acesta este cel mai marea magazin al companiei din sud-estul Europei.
Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni interioare a deschis, astfel, cel de-al doilea magazin în România, după cel amplasat în zona de nord a Bucureştiului, în Băneasa. Prezent la evenimentul de inaugurare a Ikea Pallady, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, a afirmat că Ikea are un model de afacere care presupune inovare, simplificare şi implicare din partea firmelor din România pe lanţul de aprovizionare.
'Astăzi asistăm la mult mai mult decât deschiderea unui magazin. Şi spun acest lucru pentru că Ikea reprezintă un ecosistem, un model de afacere care presupune inovare, care presupune simplificare şi care presupune, de asemenea, implicare din partea firmelor din România pe lanţul de aprovizionare. Şi am să vă dau un exemplu: cel mai mare exportator român, cu capital românesc, Aramis Ivest (producător de mobilă, cu sediul în Baia Mare, n.r.), s-a dezvoltat datorită colaborării cu Ikea. Le mulţumesc pentru faptul că au ales România, au ales să intre pe această piaţă, inclusiv prin atragerea cât mai multor întreprinderi mici şi mijlocii din România în lanţul dumnealor de aprovizionare. Numai la Aramis Invest sunt, astăzi, peste 4.200 de lucrători care sunt integraţi în acest lanţ. Felicit Ikea că a ales această zonă a Bucureştiului, dar îi aştept să dezvolte în continuare şi îi asigur de tot sprijinul nostru, prin Invest România, pentru a putea fi prezente şi în alte mari oraşe ale României', a spus ministrul de resort.
La rândul său, Sara Del Fabbro, directorul general al Ikea South East Europe, a punctat faptul că deschiderea acestui magazin este foarte importantă pentru companie. 'Suntem bucuroşi să ne continuăm călătoria în România şi să deschidem al doilea magazin Ikea, în Bucureşti. Suntem super mândri că ne aflăm aici şi că avem aceste rezultate. Vom continua să creştem. Deschiderea acestui magazin este foarte importantă pentru noi. Este un magazin fantastic, accesibil, extrem de prietenos cu mediul. Am investit aproape 90 milioane de euro şi am reuşit să angajăm 600 de oameni aici', a menţionat Del Fabbro. Noul magazin Ikea Pallady se întinde pe 37.000 de metri pătraţi şi pune la dispoziţia clienţilor aproape 10.000 de produse. În interior, pot fi vizitate trei modele de interioare integrale şi 58 de camere pline de idei şi inspiraţie realizate pe baza cunoştinţelor despre casele românilor. De asemenea, Ikea Pallady dispune de un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, precum de un restaurant în care se servesc atât specialităţi suedeze, cât şi preparate româneşti.
În plus faţă de cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcţiilor care au fost create în timpul construcţiei magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajaţi vor fi parte din familia Ikea odată cu deschiderea noului magazin. În cei 12 ani de prezenţă în România, Ikea a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă, pe plan local.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News