Un produs pentru copii, comercializat în magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa, a fost retras de la vânzare, compania recomandând, totodată, celor care au achiziționat produsul să nu îl mai folosească și să-l returneze în magazin pentru a primi înapoi suma integrală plătită.
IKEA retrage de pe piaţă leagănul pentru copii Gunggung, pentru că s-a observat riscul ca sistemul de suspendare să se desprindă de structura de suport, informează un comunicat al retailerului, potrivit Mediafax.
"Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa le recomandă clienţilor care au achiziţionat leagănul pentru copii Gunggung să nu îl mai folosească şi îi invită să îl returneze în magazin, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs. În urma utilizării leagănelor pentru copii Gunggung, s-a observat riscul ca sistemul de suspendare să se desprindă de structura de suport", se arată în documentul citat.
"Compania IKEA dezvoltă produse care stimulează creativitatea copiilor şi nevoia lor firească de joacă. Cei mici nu au grija siguranţei atunci când se joacă, de aceea noi trebuie să fim atenţi la acest lucru. (...) chiar dacă fiecare produs este testat înainte de vânzare, conform tuturor standardelor şi legislaţiei în vigoare, pot apărea incidente. Retragem de pe piaţă leagănele Gunggung, pentru a evita orice risc", a declarat Cindy Andersen, Business Area Manager pentru produsele pentru copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu