IKEA România retrage un produs și returnează banii cumpărătorilor

Un produs comercializat în magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa anunță clienții că a retras un produs, recomandând celor care l-au achiziționat să îl returneze, precizând că suma care s-a plătit pentru respectivul produs va fi returnată integral.

"Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa recomandă tuturor clienților care au cumpărat cana LYDA să înceteze imediat utilizarea acesteia și îi invită să o returneze la magazin, pentru a primi înapoi suma integrală plătită pe produs", informează site-ul IKEA România.

"Compania IKEA a primit 20 sesizări cu privire la faptul că fundul cănii LYDA s-a desprins în timpul folosirii la temperaturi ridicate. Pentru a evita posibilitatea ca utilizatorul să se frigă, produsul a fost imediat retras de la vânzare din toate magazinele IKEA din lume şi au început investigaţiile", se arată în comunicatul IKEA România, potrivit gandul.info.

"Cercetările vor continua până la identificarea şi eliminarea cauzei profunde care a dus la desprinderea fundului", relevă sursa menţionată, menționând că nici un alt tip de căni comercializate în magazinele IKEA din lume nu este afectat de această acţiune de retragere de pe piaţă.

Produse în Thailanda, cănile LYDA au intrat în gama de produse de pe rafturile magazinelor IKEA din toată lumea în august 2012. După prima sesizare, cana LYDA a fost retrasă de la vânzare în aprilie 2013.

În întreaga lume, în perioada menționată s-au vândut 220.000 bucăţi, pe când în România s-au comercializat 1.105 bucăți cu codul 302-033-79, la prețul de 17,99 lei şi nu a fost primită nicio sesizare.

Clienții care au cumpărat o astfel de cană din magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa sunt invitaţi la departamentul de Relaţii cu Clienţii din magazin pentru a-l returna şi a-şi primi banii înapoi, începând chiar de astăzi, 5 iunie 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel