Ikea vrea să deschidă mai multe magazine mici în România. Planul anunțat de retailer

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Reprezentanții companiei Ikea vor să investească în piața locală din România. 

Retailerul de mobilă Ikea, care are două magazine pe piaţa locală, ambele în Bucureşti, ia în calcul să dezvolte şi pe piaţa locală unităţi sub formate mai mici, aşa cum există deja la nivel de grup, şi are în vizor şi noi puncte de colectare în ţară, scrie Mediafax, conform ZF.

„România este o piaţă foarte importantă pentru Ikea, aşa că, alături de dezvoltarea comerţului electronic, avem în plan şi dezvoltarea de alte formate, de dimensiuni mai mici. Testăm formate diferite şi analizăm posibilitatea de a fi mai aproape de clienţi“, spune Violeta Neniţă, market manager la Ikea România.

Ea adaugă şi că, în 2021, grupul nu are planificate pentru piaţa locală investiţii diferite faţă de cele pe care le face constant în dezvoltare. „Anul 2021 a fost unul greu încercat, totul s-a schimbat în cele 18 luni de pandemie de până acum. Ne-am adaptat schimbărilor şi am depăşit 1 miliard de lei cifră de afaceri în România, după o creştere de 17% faţă de anul trecut. Orientarea clienţilor către online a crescut foarte mult.“

Din ce orașe se comandă cel mai mult online?

Cele mai multe comenzi online sunt plasate din Cluj şi Timiş, iar Iaşi şi Constanţa sunt alte două zone cu potenţial în acest sens, Ikea acordând, de asemenea, interes judeţelor Sibiu şi Arad. Cele mai vândute produse din portofoliul Ikea în ultimul an au fost cele pentru servirea mesei, sacoşele de depozitare, produsele pentru curăţarea scamelor sau a părului de animale, pungile reutilizabile pentru depozitare, iar pe seg­mentul de mobilă cele mai căutate au fost pie­sele necesare pentru amenajarea biro­ului, luminile, lămpile. Ca tendinţe, oficialii Ikea au remarcat că a crescut atenţia ro­mânilor asupra casei şi a gătitului în ultimele luni.

„Căutăm să oferim game de pro­duse pentru cei care locuiesc în spaţii mici, să venim cu soluţii de depozitare şi variante de a locui împreună cu copiii. Vedem că oamenii vin la Ikea în căutarea unor astfel de soluţii“, adaugă Violeta Neniţă.

Ikea are cinci puncte de colectare în toată ţara, la Timişoara, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca şi Constanţa, de unde clienţii îşi pot ridica produsele comandate online, în cazul în care nu vor să le fie livrate acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel