Fotbal: Iker Casillas a reluat antrenamentele, la şase luni după ce a suferit un infarct
Publicitate
Iker Casillas, legendarul portar spaniol al echipei de fotbal FC Porto, a anunţat că a reluat antrenamentele, la ceva mai mult de jumătate de an după ce a suferit un infarct, informează RMC Sport. Casillas se antrenează din nou cu FC Porto şi a postat pe reţelele de socializare o fotografie a crampoanelor sale, cu mesajul "Şase luni şi trei zile de când erau în dulap" şi un emoticon cu semnul victoriei.
Pe 1 mai, la o şedinţă de pregătire a echipei portugheze, Casillas a suferit un infarct miocardic şi a fost transportat la cel mai apropiat spital, unde a fost operat cu succes. Potrivit primelor estimări după infarct, convalescenţa lui Casillas va dura între şase luni şi un an. Goalkeeperul a revenit în luna iulie la centrul de antrenament al clubului, fără să aibă dreptul să se antreneze. Se pune acum întrebarea dacă, ajuns la 38 de ani, el va mai putea juca la cel mai înalt nivel.
Campion mondial şi dublu campion european cu naţionala Spaniei, Casillas are contract până în 2021 cu gruparea lusitană.
FC Porto, antrenată de Sergio Conceicao, este pe locul 2 în campionat, la două puncte de liderul Benfica. Porto a luat cinci goluri în zece meciuri de campionat, avându-l între buturi pe argentinianul Agustin Marchesin, cumpărat pentru 7,2 milioane de euro de la Club America.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu