Dacian Cioloș a susținut, miercuri după-amiază, o declarație de presă după discuțiile cu PNL.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii USR, că sunt şanse mari să se refacă coaliţia dintre cele două formaţiuni, precizând că discuţia pe care au avut-o cele două părţi „a semănat foarte mult cu o terapie de grup”. El a precizat că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre principii şi despre programul de guvernare. „Sunt şanse mari, eu am ieşit optimist de la această întâlnire. Sunt şanse mari să se refacă coaliţia”, a spus Florin Cîțu.
Ulterior, a susținut o declarație de presă și Dacian Cioloș, liderul USR. În mai multe rânduri, Dacian Cioloș a fost întrebat dacă USR îl acceptă pe Florin Cîțu în funcția de premier. „Explorăm dacă este posibil sau nu să refacem coaliția. Încă o dată, nu am discutat despre nume și în acest stadiu... Dar am spus deja că pe domnul Ciucă l-am accepta, evident, am discutat cu dânsul. Și am spus că, dacă vine... V-am răspuns la această întrebare!”, le-a spus Cioloș jurnaliștilor. „Acum ne lovim de o decizie a PNL dacă vrea sau nu se refacă coaliția”, a subliniat Dacian Cioloș.
I s-a spus că răspunsul său poate fi interpretat, fiind întrebat din nou dacă este posibil să se răzgândească în ceea ce-l privește pe Florin Cîțu. „Răspundeți concret: da sau nu? (n.r. dacă îl acceptă pe Florin Cîțu drept premier)”, i-a spus un reporter. „Dar v-am spus deja, e de notorietate poziția noastră și nu am schimbat-o. Nu, dar de ce, am spus deja...”, a zis Dacian Cioloș.
De asemenea, acesta a mai spus că urgența ar fi luarea unor măsuri pentru gestionarea crizei sanitare. „Am simțit că există disponibilitate (n.r. pentru refacerea coaliției), dar eu nu mă mai iau după simțăminte. Până nu văd, nu cred. Așteptăm să aibă discuția cu PSD, să-și facă calculele și până la sfârșitul zilei sau începutul zilei de mâine, să vină cu un răspuns să vedem dacă mergem mai departe sau nu”, a spus Dacian Cioloș.
Amintim că preşedintele PNL a afirmat că miercuri va avea loc şi discuţia cu reprezentanţii PSD. „Am spus că ne întâlnim cu forţele democratice în Parlamentul României. Ne întâlnim şi cu PSD astăzi”, a spus Florin Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu