Ilan Laufer a prezentat dovada care atestă că s-a născut în România, după ce o publicație internațională a negat acest fapt.
"Având în vedere acuzațiile eronate referitoare la faptul că nu am fost născut în România, țin să precizez următoarele: sunt născut în Romania, sunt român și simt românește.
Fac parte dintr-o etnie cu o profundă conștientizare și încărcătură istorică, evreii fiind un popor care a fost sensibilizat de-a lungul timpului din cauza suferințelor îndurate.
Înțeleg și respect regulile statutare ale organizaţiilor evreieşti şi îmi aleg astăzi cuvintele cu prudenţă.
Totodată, din cauza nejustificării refuzului - conform Constitutiei, a domnului Presedinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacție la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoțională.
Nu mi-am dorit și nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viața politică.
Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, atunci când mă simt discriminat.
Rămân implicat în proiectele menite să încurajeze dezvoltarea antreprenorilor și a companiilor cu capital românesc, inclusiv internaționalizarea acestora, atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii", a declarat Ilan Laufer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu