Ileana Iliescu, legături cu Radu Beligan, Constantin Tănase și Pamfil Șeicaru: Toată viața mea am avut recunoștința asta față de tot ce au făcut pentru mine / video

Balerina Ileana Iliescu a fost invitată la podcastul lui Ionuț Vulpescu, „Avangarda“, acolo unde a povestit despre legăturile pe care familia sa le-a avut cu actorii Radu Beligan și Constantin Tănase.

„Bunicul dvs. a fost coleg, am văzut în Trăiesc pentru dans, așa se cheamă, coleg cu tatăl lui Radu Beligan“, a spus Ionuț Vulpescu.

„Ah, nu, să vă spun ce a fost cu Radu Beligan. Deci, soția bunicului meu – adică mama mamei mele, acum vorbim de părinții mei, care era jumate ardeleancă, jumate moldoveancă, bunicul, Arhip, tatăl mamei mele, care e un nume în literatura rusă – toți spuneau: „moldovean, nume rusesc, aproape; Arhip? Tu de acolo ai luat sângele de balerină, ești tare!” „Eh, asta e bună, numai de la bunicul nu luam, săracul”. În fine!

La un moment dat, bunica a stat cu noi când ne-am mutat de la Brașov la București, când s-a înființat prima școală de balet, de stat, și când doi prim dansatori de la Operă, care erau veniți la Brașov, mă rog, m-au văzut la un stage mic, așa cum făceau ei, cât au stat cu copii, la Brașov, o săptămână, două, și au sugerat mamei mele: „Fetița asta promite, ar trebui să o duceți la București, că acum se înființează școala, și să dea un examen”.

În 1949 se întâmpla treaba asta. „Da, bine...” Ei au fost extraordinari și de aia, toată viața mea am avut recunoștința asta față de tot ce au făcut pentru mine și pentru arta mea. Deci și-au făcut bagajele, tata era inginer de profesie, dar acolo avea funcția lui de inspector, la regionala CFR, după aceea venind în București a făcut același lucru și aici, dar nu a avut importanță. Acolo stăteam și noi, într-o casă cu chirie, acolo fusesem, că noi case pe contul nostru noi nu am avut, decât după Revoluție, când am cumpărat eu apartamentul acesta, fiind vândut la un preț aproape modic. Și-au strâns bagajele și am venit la București. Apropo de bagaje, vreau să spun că era toată casa plină de lăzi, lăzi! În care se puneau toate lucrurile, ca la mutare. În perioada aceea, cine venise în România, la București? Trupa leningrădeană, cu toți primii dansatori, inclusiv Baryshnikov, Mysha, pe care Marinel îi cunoscuse la studii, la ruși. Și când noi am dansat Giselle, la Leningrad, era și el, lângă noi, drăguț, ne-au ajutat. Mă rog. Și când au venit ei la București, noi deja eram transferați la București de la Brașov, dar tot cu casa nearanjată, cu lăzi, cu toate. Și zice maică-mii: „Să-l invităm și noi pe Mysha la masă, pentru că și el ne-a invitat la Leningrad!” „Cum să îl invităm, măi, casa este plină de lăzi, nu vezi?” „Nu e nimic, pe o ladă punem o față de masă, tu pregătești ceva bun acolo, și vine la noi”. Mama ce era să zică, Marinel care a stat 9 ani de zile în casa mea, nu știu dacă ai remarcat că el, la un moment dat, l-a scos tatăl lui din casă, l-a pus pe stradă, pe o valizuță, așa, și mi-a dat telefon și zice: „Ce să fac? Acum sunt pe stradă!” „Stai puțin, eu trebuie să o întreb pe mama, că eu stau cu părinții, nu stau singură” și iau aprobarea. Bineînțeles, mama: „Cum să îl lași pe stradă? Vai de mine, să își ia gentuța, valizuța, și să vină la noi!” „Atunci stăteam în Petre Crețu, vis-avis de Cașin. Ei, din noaptea aia, Marinel nu a mai plecat din casa noastră, acolo a rămas, pentru că noi am fost parteneri de scenă, de viață.“, a precizat Ileana Iliescu.

„Dar care e povestea cu Radu Beligan?“, a insistat Ionuț Vulpescu.

„Așa! Bunica, cea care a stat cu noi în casă, la un moment dat, aici, la București, zice: „Să spun ceva!” „Ce să îmi spui?” Că ea, sărăcuța, nu prea mergea la spectacole. A venit o data, la  un spectacol de balet, Haiducii, unde pe mine mă împușca și rămâneam pe marginea unui balcon, atârnată, moartă, și ea a zis: „Pe mine, la spectacole din astea, unde o văd pe nepoata mea moartă, nu mă mai duceți niciodată!” Și zice, să îți spun ceva: soțul ei, acest domn Arhip, care era tatăl mamei mele, era șef de gară, dar la gări importante. Tatăl maestrului era și el, șef de gară. Și ce crezi? Mamele, adică soțiile, doamnele lui Beligan și bunicului meu, își împrumutau moașele. Când năștea doamna Beligan, când doamna Arhip, fiind la gări apropiate.  Și într-o seară, când am fost la spectacol la Național, mi-am permis să îi spun maestrului, nu poți să îți imaginezi ce amuzat a fost de ideea asta. Și pe mine m-a șocat, îți dai seama, eu, copil, de unde să știu eu, ce făcea bunica mea, sau el să știe ce făcea mama lui, care împrumuta moașele cu bunica mea“, a mai spus balerina.

CITEȘTE AICI      -      Ileana Iliescu, mărturisire despre Ion Iliescu: Acum pot să fac această confesiune / video

Legături și cu Pamfil Șeicaru

„Bunicul dvs. a fost prieten și cu Constantin Tănase?“, a insistat Ionuț Vulpescu.

„Da, cu Tănase, da, într-adevăr, bunicul era un tip mai special. El venea singur, la București, nu venea acompaniat de soție. Bunica stătea acasă și strângea banii pentru trusoul fetelor. Aveau două fete: mama mea, sora ei și un băiat, care la 24 de ani, săracul, a murit în război, cu toate că bunicul ar fi putut să-l absolve de plecare. Nu. Zice: „Eu, la 24 de ani, să stau acasă? Când pleacă bărbați, cu familii, cu soții, cu copii, pleacă la război? Eu să stau acasă? Nu!” Și într-adevăr, a plecat. A mers, săracul, la 24 de ani, a murit erou. Am avut o carte în care s-a descris moartea lui. El era șef de ce putea să fie, că le spunea băieților „Înainte, după mine!”“, a spus Ileana Iliescu.

„Conducea un pluton“, a completat Ionuț Vulpescu.

„Un pluton, da! Da, un pluton. Și a fost omorât de un glonț, când ieșeau din tranșee, așa cum scrie în cartea asta, el primul, înainte“, a mai spus balerina (...)

„Părinții dvs. l-au avut ca naș pe Pamfil Șeicaru“, a spus Ionuț Vulpescu.

„Da, a fost nașul lor“, a replicat balerina.

„De unde și până unde?“, a insistat Vulpescu.

„Tot de la bunicul. Aparte că la Mediaș, unde a fost ultima lui gară, la început, probabil că și ei, ca începători, erau la gări mai mici, dar pe urmă, a fost la Mediaș. Mediaș avea 40 de fabrici! Îți dai seama că fabricile alea ce nevoie aveau de trenuri ca să își trimită trenurile peste tot. Acum nu că era bunicul meu, dar din povestirile familiei mele, acest om – știi, fac o paralelă între el și alții din zilele noastre, mama spunea „O dată nu am văzut sau am auzit să fi primit un ban, el de la cineva din directorii de fabrici, care să zică: Șefu, nu îmi trimiți și mie vagonul mai repede?” Nu a existat la bunicul meu așa ceva. Dar, ei ce făceau... bunicul suferea de stomac îngrozitor de tare, după ce a murit băiatul. Îi mai dădea un bilet la Karlovy Vary, să bea ape, asta mai accepta, câte un bilet, așa, sau să meargă pe Coasta de Azur. Sau la fabricile de alimente, mama spunea: „Vai, ce puteam să primim, tot felul de salamuri, de șunci, că nu mai știam unde să le punem”. Asta mai primeau. Dar nu bani, nu a intrat asta în viziunea lui“, a spus Ileana Iliescu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News