Actorul Vlad Massaci îi dă o lecţie lui Ilie Bolojan, actualul preşedinte al CJ Bihor şi fost primar în Oradea, despre ce înseamnă teatrul în viaţa unei comunităţi. Totul după ce o publicaţie bihoreană a anunţat că Bolojan vrea să le schimbe contractele de muncă ale artiştilor în unele pe perioadă determinată.
"Teatrul costă comunitatea bani, dar indirect şi produce bani. Cum? Teatrul ridică calitatea vieţii într-o comunitate. Un oraş care are teatru, are festivaluri de tot felul etc, devine un oraş în care merită să te muţi. Asta atrage de la sine investitori.
Nu ştiu dacă dl Bolojan îşi aminteste de oraşul Sibiu la începutul anilor '90. Nu şi-ar fi imaginat nimeni pe atunci că ar putea deveni în scurt timp Capitala Culturală Europeană. TeatrSul local şi Festivalul Internaţional au avut un rol foarte important în această decizie care a atras fonduri europene şi investiţii străine, deci locuri de muncă şi tot ce derivă de aici.
Deci, dl Bolojan să se gândească dacă în loc să facă economii iluzorii prin comasări neinspirate şi (probabil) ilegale transformări ale contractelor oamenilor din instituţiile de cultură locale, nu mai bine crează mecanisme suplimentare de dezvoltare a reţelei culturale din localitate", a scris Vlad Massaci pe Facebook.
Bihoreanul a aflat că noua conducere a CJ îşi doreşte să facă, treptat, câteva schimbări majore. Prima dintre ele este preluată după un model care se practică şi în alte ţări europene, şi anume ca actorii şi muzicienii să fie angajaţi cu contracte de muncă încheiate pe perioade determinate.
Scopul ar fi acela ca artiştii să fie motivaţi pentru a fi mai implicaţi şi „productivi”, fără a avea siguranţa unei înţelegeri "à la longue", care greu poate fi modificată, chiar dacă prestaţia angajatului nu este cea mai bună.
Iniţiativa nu a fost prevăzută încă într-un proiect concret, însă, spun sursele Bihoreanul, preşedintele Ilie Bolojan le-a confirmat-o actorilor Teatrului Regina Maria şi angajaţilor Ansamblului Crişana (din subordinea teatrului) într-o întâlnire care a avut loc joi seară în sediul instituţiei şi care a durat circa o oră.
Bolojan s-a dus la întâlnire la invitaţia actorilor, care aflaseră de intenția liberalului. Discuţiile s-au purtat civilizat, însă se pare că actorii nu l-au convins pe politician să-şi schimbe părerea.
Artiştii sunt nemulţumiţi pentru că rămân, practic, fără siguranţa unui job, în timp ce unii dintre ei s-au relocat la Oradea din alte părţi ale ţării şi, în unele cazuri, şi-au întemeiat aici familii. Mai mult, ei se tem că, în cazul în care toţi vor avea contracte pe perioadă determinată, trupa ar putea avea de suferit din cauza mofturilor unui manager sau altul, care ar putea alege să întrerupă colaborări în urma unor evaluări anuale subiective. "Îţi trebuie doar ca unul să nu te suporte şi ţi-a distrus o carieră. Noi nu avem alt angajator în oraş...", spune o actriţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News