Ioana Năstase, în vârstă de 45 de ani, dorește să divorțeze de tenismanul Ilie Năstase. Acesta a făcut primele declaraţii după anunţul ei.
Ioana Năstase, fostă Simion, a decis să divorțeze de tenismanul Ilie Năstase după ieșirea violentă a acestuia din luna ianuarie. Aceasta a depus actele de divorț la judecătoria Hârșova din Constanța. Cei doi s-au căsătorit în aprilie 2019.
„Nu știu nimic, nu am ce să comentez. Vorbiți cu ea. Eu sunt în tren”, a spus tenimenul, contactat de Click.ro.
„Am decis să divorțez, iar Ilie mi-a împărtășit și el dorința lui, numai că el nu a vrut la notar, așa cum mi-am dorit, ci la tribunal, din păcate. În cele două luni de când i-am dat ultimatum, nu s-au schimbat prea multe. Eu sunt un om liniștit, nu pot trăi în haos, în violență”, a declarat aceasta pentru Click.ro.
Fostul tenisman i-a făcut cadou soției sale, în urmă cu șase luni, un Bentley Continental GT, în valoare de 240.000 de euro. Mașina are 528 de cai putere și atinge 100 de km/h în doar 4 secunde. Ioana Năstase a primit mașina cadou de ziua ei, când a împlinit 45 de ani, iar acum soțul i-o cere înapoi. Dacă instanța îi va permite, Ioana dorește să păstreze automobilul de lux, scrie ProMotor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu