Ilie Năstase îl înţeapă pe Nicuşor Dan. Ce nu l-a lăsat primarul general să facă în Herăstrău

Ilie Năstase, prins din nou la volan sub influența băuturilor alcoolice. A rămas fără permis 90 de zile / Facebook Ilie Năstase
Ilie Năstase, prins din nou la volan sub influența băuturilor alcoolice. A rămas fără permis 90 de zile / Facebook Ilie Năstase

Ilie Năstase a inaugurat colecţia "Tie-break 76" la Iaşi, la Ateneul Naţional, şi a trimis câteva săgeţi spre primarul Capitalei, Nicuşor Dan. 

"Mă bucur că am reușit să aduc aici la Iași o parte din trofeele mele și le mulțumesc celor din Iași. La București, din păcate, primarul Nicușor Dan nu mi-a permis să fac acest lucru în Parcul Herăstrău. E un început la Iași, pentru că vrem să ducem această expoziție cam în toată țara și vreau să împărtășesc aceste trofee cu cei tineri, care nu mă cunosc. Aș vrea să vadă toată lumea aceste trofee din trecutul meu, și în special cei tineri. Sunt lucruri care îmi aparțin, din perioada în care eram numărul 1 și de mai târziu, lucruri dragi mie”, a declarat Ilie Năstase, citat de Prosport.

”Încerc să fac expoziția asta de mult timp, dar nu am fost prea mult ajutat, nici de tovarășul primar de la București. Am vrut să fac muzeul la intrarea în Parcul Herăstrău și am fost refuzat. Este o statuie acolo a unui general, dar generalul nu este român, ci francez, se numește Charles de Gaulle. Pentru străini se poate, pentru români nu”, a mai spus Ilie, care a dezvăluit cum își păstrează tonusul ridicat: "Am o soție tânără și îmi iau energia de la ea. Mă hrănesc cu energia ei, ce să fac și eu”.

Ilie Năstase se opune ajutorării Ucrainei, făcând o serie de declarații controversate: Nu este războiul meu, al României

Fostul lider ATP, Ilie Năstase, care pe lângă cariera de fost sportiv mai are și gradul de general în Armata Română, se declară împotriva intervenției militare a Rusiei în Ucraina, însă consideră că România nu ar trebui să ofere o mână de ajutor.

"Nu este războiul meu, al României. Cineva a spus ca nu e pregătită armata română de război. E pregătită, dar nu pentru un război cu Rusia, ci cu o țară mică. 

De ce vorbim noi mai mult decât Ungaria? De ce ne dam noi mari? Acum şase luni Ucraina spunea că nu recunoaște limba română în rândul românilor din Ucraina. Ştiaţi că a fost împotriva noastră să intrăm în NATO?

Condamn Rusia pentru războiul ăsta, dar nu sunt de acord ca noi să ne băgăm în faţă acolo, să ne ducem peste băiatul ală, care a fost actor. Suntem şi noi cineva.

Aţi văzut câte miliarde a primit Ucraina? Noi ce am primit de la SUA? Nu am primit nimic. A trebuit sa ne platim si rachetele. Suntem foarte importanţi în NATO, suntem cei mai importanţi după SUA”, a afirmat, ironic, Ilie Năstase, potrivit România TV.

Întrebat cum vede poziţia autorităţilor administrative ale tenisului, care au început să prigonească tenismenii ruşi, fostul jucător de tenis a răspuns, potrivit sursei citate: ”Este o mare greșeală. Nu e vina lor, oamenii nu au nicio vină. Politicienii sunt de vină”.

Ilie Năstase: Se iau de mine că am o pensie specială. Am 1.400 lei!

Ilie Năstase a demontat criticile celor care susțin că ar avea o pensie uriașă.

„Am vorbit, ar trebui să vorbească mai mulți, pentru că nu se întâmplă nimic. Sunt aceleași personaje de atâția ani (n.r. în politică). Lucrurile nu se schimbă. Avem singura lege din lume în care noi ne vindem terenurile. Politicienii noștri nu sunt în stare să dea o lege în care să oprească treaba asta. Sunt multe lucruri care sunt în neregulă în țara aceasta!”, a spus Ilie Năstase, vineri după-amiază, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Pe mine mă deranjează că acești oameni sunt niște funcționari plătiți de noi, să ne facă nouă bine, și copiilor noștri, și ei își fac numai lor bine! (...) Imnul României nu mai există. Nu mai este important. Ei fac politică pentru ei! Pentru găștile lor, că sunt niște găști, altceva nu sunt. (...) Parada (n.r. de Ziua Națională) este făcută pentru români, pentru toți, de la copilul ăla mic, până la cei de vârsta mea. Acolo trebuiau puse niște steaguri, o tribună, ca să stea omul confortabil. O dată pe an nu putem să facem și noi asta?", a mai spus Ilie Năstase. „Fac legile pentru ei”, a reiterat acesta.

„Acum, mai nou, se iau de mine că am o pensie specială. Eu nu am nicio pensie specială, am făcut trei ani în Parlament și nu am putut să iau pensie, nu am dus la capăt mandatul. În Armată am ieșit locotenent - colonel la pensie și am o pensie de 1.400 lei! Atât am eu! Și toată lumea zice că am sute de milioane... Mă critică la televizor, pe Facebook! Nu am!”, a spus Ilie Năstase la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel