Sorana Cîrstea are 32 de ani, dar pare că îşi trăieşte a doua tinereţe în tenis. Aceasta s-a calificat în sferturi la WTA Miami, iar Ilie Năstase a pus şi un pariu.
“Are rezultate foarte bune în acest an, deşi nu am văzut multe meciuri. Cred că vrea să meargă spre top 10, să vedem dacă poate să urce aşa mult. Nu este târziu, la vârsta ei are o mare experienţă, a jucat multe turnee, totul este posibil.
Sunt foarte multe jucătoare din circuit foarte bune, s-au echilibrat valorile în partea superioară, după părerea mea. Măcar să bată din alea primele câteva şi uşor-uşor o să urce în clasament, dacă o ţine tot aşa”, a spus Năstase pentru FANATIK.
"Eu și Sorana ne cunoaștem de când aveam 8, 9 ani. am dezvoltat apoi o rivalitate, una foarte frumoasă, întinsă pe mai mulți ani". Apoi, Dulgheru a descris plastic jocul compatrioatei:
„Are unele dintre cele mai curate lovituri, multă forță de pe ambele părți, cu forehand-ul face ravagii, așa a fost dintotdeauna. Marele plus în jocul ei a apărut după ce a început să adauge mai multă răbdare și a acceptat că are nevoie să construiască mai mult punctul”, scrie GSP.
"Cu fiecare victorie încrederea crește. Știam că Marketa Vondrousova este o jucătoare incomodă, o jucătoare foarte tenace. În același timp simțeam că meciul este în mâna mea. În momentele importante serviciul m-a ajutat, m-a ținut acolo sau m-a scos din situații dificile.
Am muncit enorm să fiu aici. Ultimele luni au fost grele, și din punct de vedere fizic și mental. Nu e ușor să muncești zi de zi și să nu vezi rezultate. Am continuat să cred în ceea ce fac cu Thomas.
Mă bucur pentru că se văd rezultatele și, cel mai important, se vede progresul din joc", a spus Sorana Cîrstea, într-un interviu acordat jurnalistului Gabriel Morariu, exclusiv pentru Digi Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu