Senatorul PSD Ilie Sârbu îl acuză pe liderul PNL că se comportă ca o ”fată mare” când susține că premierul Victor Ponta nu l-a înștiințat cu privire la eventuale despăgubiri pe care firma Gabriel Resources le va cere dacă proiectul Roșia Montană nu se va concretiza. Crin Antonescu răspunde că nu l-a luat valul în chestiunea RMGC, ci pur și simplu nu a fost informat despre despăgubiri nici de către premier, nici de către liberalii Daniel Chițoiu și Varujan Vosganian, ministrul Finanțelor, respectiv al Economiei.
”(...) Din punctul ăsta de vedere nu putem să facem pe fetele mari. Se ştia, ştia toată lumea. (...) Păi da. Dânsul (Crin Antonescu - n.r) vine şi spune nu ştiu nimic. Nu, este fals şi eu am fost întotdeauna tranşant în politică, nu vreau să nu spun lucrurilor pe nume. A ştiut pentru că a fost martor, l-am văzut eu, lucrurile sunt foarte clare, sunt imagini. A fost prezent când premierul Ponta a explicat care sunt riscurile acestui contract. Sigur, acum nu discutăm cine l-a încheiat, cum l-a încheiat, aici trebuie organele abilitate ale statului să verifice, să-şi facă datoria, nu să se uite la televizor. Sarcina lor nu este să se uite la televizor”, a declarat social-demcratul pentru gandul. info.
Sârbu a spus că nu-l acuză pe Antonescu de lipsă de solidaritate cu Guvernul, dar crede că protestele împotriva exploatării miniere i-au determinat poziția politică. A fost luat de ”calul pe care l-am văzut în stradă”, crede Sârbu.
Antonescu: Chestiunea cu valul este una marinărească
Președintele PNL reiterează că nu a avut o discuție cu premierul sau cu oricine altcineva despre angajamentele statului român.
”Nu m-a luat niciun fel de val pentru că eu nu am luat niciun fel declaraţia mea de proteste, am spus că protestele exprimă o stare de spirit care trebuie luată în calcul. Eu nu m-am dus în Piaţă să protestez, nu am avut nici măcar vreo formulă de negociere, de discuţie, nu m-a luat niciun fel de val, am pus clar întrebarea PSD are un punct de vedere formulat clar pe Parlament. Am înţeles că nu şi cu asta basta, nu m-a luat valul, sunt pe uscat”, a declarat Antonescu pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu