Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, cataloghează gestul lui Traian Băsescu de a respinge acordul Guvernului cu FMI drept unul "iresponsabil". Demersul președintelui arată că acesta se apropie de "demență", a precizat social-democratul.
Ilie Sârbu a fost întrebat, luni, de jurnaliștii de la Palatul Parlamentului, cum comentează decizia lui Traian Băsescu de a nu semna memorandumul dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional, din cauza accizei suplimentare la combustibil.
"E iresponsabil, se apropie de demenţă şi lucrul ăsta nu e bun. Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de linişte, suntem în perioada sărbătorilor, acum ne confruntăm pe buget, că nu vrea Băsescu buget, acordul cu FMI, că nu vrea Băsecu acord cu FMI. Mâine ce nu mai vrea? Nu mai vrea să trăim, şi atunci noi suntem de acord?", a declarat Sârbu.
Liderul senatorilor PSD crede că Traian Băsescu încearcă să crească în sondaje și îi transmite că orice va face n-o să mai fie niciodată popular, "decât dacă rămâne în Partidul Popular".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu