Ilie Sârbu: Obstrucţionarea lucrărilor Senatului e cauzată exclusiv de parlamentarii Puterii

ilie-sarbu
ilie-sarbu

Liderul grupului senatorial PSD, Ilie Sârbu, afirmă că Legea asistenţei sociale, în forma dorită de Executiv, conduce la "o crimă socială", iar blocarea activităţii Senatului este cauzată de parlamentarii Puterii.

"Grupul senatorial PSD este pregătit să sprijine adoptarea oricărui proiect sau propunere legislativă care ar constitui un progres în calitatea vieţii oamenilor şi mai buna funcţionare a statului social. Considerăm că obstrucţionarea desfăşurării corecte a lucrărilor parlamentare este cauzată în exclusivitate de senatorii Puterii. Cei din coaliţia de guvernare nu sunt în stare să mobilizeze toţi senatorii ca să poată să dea un vot, ei au majoritatea acum şi tot nu pot să se adune. E obligaţia lor să-şi susţină Guvernul, în niciun caz noi nu o vom face!", afirmă Sârbu, informează Realitatea.

Liderul senatorilor PSD precizează că grupul său nu doreşte să fie părtaş "la o crimă socială pe care guvernanţii vor s-o facă pe lângă multe altele".

"Punctul de vedere al Opoziţiei a fost clar exprimat în cele aproape şapte săptămâni de când se discută despre Legea asistenţei sociale. Spre dezamăgirea noastră, prevederile proiectului legii asistenţei sociale pe care actuala guvernare (prin 3 miniştri numiţi succesivi!!!) ni-l supune aprobării sunt în total dezacord cu sistemul de valori sociale şi umane care ar trebui să-l conţină o lege a asistenţei sociale", susţine Ilie Sârbu.

El adaugă că Opoziţia a încercat să aibă un dialog constructiv cu cei de la putere, "lucru care nu s-a putut realiza". "Trebuie să spunem că nu au cuvânt, de fiecare dată vin, promit anumite lucruri şi după aceea nu se ţin de ele", menţionează social-democratul.

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, miercuri, că Opoziţia blochează în continuare Legea cadru a asistenţei sociale şi că va reclama această situaţie la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel