Ion Iliescu a declarat, joi, că Traian Băsescu încurajează o poziţie de ostilitate a grupării guvernamentale faţă de opoziţie, el acuzându-l de faptul că nu a cultivat în niciun fel dialogul cu opoziţia.
"El pe de o parte încurajează o atitudine ostilă faţă de opoziţie, nu susţine, nu cultivă dialogul politic, ba, din contră, încurajează poziţia de ostilitate a grupării guvernamentale faţă de opoziţie. Şi acum face el apel la dialog? Care dialog? Pe care nu l-a cultivat în niciun fel", a spus Iliescu, citat de Mediafax.
Preşedintele de onoare al PSD a spus, întrebat dacă USL ar trebui să revină în Parlament, că există "artificii" şi în legătură cu Constituţia şi în legătură cu sistemul de vot. "Sunt chestiuni pe care trebuie sa le abordeze cu toată atenţia Parlamentul, partidele componente, să existe un dialog politic real între putere şi opoziţie pentru a găsi formulele potrivite", a spus Iliescu.
Fostul şef de stat Ion Iliescu a afirmat că, prin discursul său în Parlament referitor la revenirea salariilor bugetarilor, preşedintele Traian Băsescu a încălcat prevederile Constituţiei privind atribuţiile pe care le deţine şi a dat un semnal electoral înainte de alegeri.
"În primul rând, şi de astă dată domnul Băsescu îşi încalcă atribuţiunile constiuţionale. El a ieşit public ca să reteze salariile cu 25% şi consecinţa şi altor eliminări din venituri - reducerea veniturilor cu 40%. Nu era atributul său, era răspunderea Guvernului", a spus Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a spus că Guvernul este cel care trebuie să se ocupe de astfel de chestiuni şi să vină în Parlament pentru a le prezenta. "Să vedem, să aibă resursele necesare acest Guvern să repare măsura brutală luată cu doi ani în urmă tot la indicaţiile preşedintelui ţării. Dar cum spuneam, nu este atributul preşedintelui să vină cu astfel de chestiuni. Guvernul este cel care răspunde de asemenea chestiuni, merge în faţa Parlamentului, explică orice măsuri care sunt luate de natură economică şi salarială", a adăugat Iliescu.
El a spus că anunţul lui Băsescu privind revenirea salariilor la valoarea de dinainte este în discordanţă cu cel al premierului Ungureanu referitor la reducerea CAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News